Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat că impresiile turiştilor care au fost pe litoralul românesc în acest sezon estival sunt că serviciile cu închirierea şezlongurilor au fost mai scumpe decât se aşteptau, dar şi că plaja putea să aibă o calitate mai bună decât a avut. El a adăugat că se încearcă identificarea unor soluţii legislative ”pentru ca turiştii să aibă servicii de o calitate mai bună la preţuri mai competitive”.
Mircea Fechet a participat, joi, la Neptun, la o întâlnire cu reprezentanţii industriei de turism din zona de sud a litoralului.
”Am discutat, de asemenea, despre modul de atribuire a contractelor de închiriere pentru plajele din România, subiect care în continuare creează discuţii intense. Am pornit de la lucrurile care au mers bine pe litoral, dar am discutat şi despre cele care au mers mai puţin bine. Şi impresia pe care turiştii o au după efectuarea unui sejur este de multe ori aceea că serviciile cu închirierea şezlongurilor au fost mai scumpe decât se aşteptau, că plaja ar fi putut să aibă o calitate mai bună decât a avut, că preţurile pe plajă şi nu numai au fost mai mari decât se aşteptau. Încercăm să identificăm împreună cu aceştia care sunt modificările legislative pe care trebuie să le facem pentru ca turiştii să aibă servicii de o calitate mai bună la preţuri mai competitive şi mai mici. Acesta este scopul pe care l-a avut această întâlnire”, a afirmat ministrul Mediului.
Mircea Fechet a anunţat că se caută soluţii ca să nu mai conteze atât de mult preţul de închiriere pentru un sector de plajă deoarece acest lucru ridică valoarea licitaţiei.
”Încercăm să identificăm variante în care să nu mai conteze atât de mult preţul de închiriere pentru un sector de plajă pentru că o competiţie foarte acerbă, care ridică foarte mult valoarea licitaţiei, nu poate să se transpună decât într-un cost mai mare pe care îl va plăti turistul. Nimeni nu vine cu bani de acasă şi încercăm să găsim soluţia de mijloc. Varianta pe care am propus-o sau pe care au propus-o colegii de la Administraţia Bazinală Dobrogea Litoral şi colegii de la Administraţia Naţională Apele Române a fost aceea ca preţul să conteze doar într-un cuantum de 40%. Cu alte cuvinte, hotelierii de aici de pe litoralul Mării Negre să beneficieze de un avantaj de alte 40 de puncte atunci când ofertează sectoarele de plajă”, a explicat Mircea Fechet.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.