Contractul de finanţare pentru Spitalul Regional Cluj-Napoca a fost semnat, joi, de Ion Ştefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, valoarea investiţiei depăşind 500 de milioane de euro. Spitalul va fi construit în Floreşti şi va avea 849 de paturi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Poiectul are ca principale obiective specifice:

• construcţia şi dotarea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj;

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

• crearea unei reţele de spitale regionale de urgenţă integrate fizic şi funcţional către pacienţi;

• restructurarea spitalelor regionale de urgenţă din România, astfel încât acestea să trateze cele mai complexe cazuri într-o abordare multidisciplinară, eficientă şi sigură din punct de vedere clinic;

• reducerea inegalităţilor în starea de sănătate a populaţiei, în special în zonele rurale şi în zonele izolate sau defavorizate din punct de vedere economic (de exemplu, Regiunea Nord-Vest şi Cluj), prin diagnosticarea precoce şi tratarea cu succes a condiţiilor mai puţin grave.

”Toate acest obiective vor conduce la scăderea numărului de persoane cu nevoi medicale, la îmbunătăţirea accesului populaţiei, în special pentru grupurile de pacienţi vulnerabili, la servicii de spital acut secundar şi terţiar de înaltă calitate, sporind, astfel, starea generală de sănătate a populaţiei din judeţul Cluj şi din regiunea de nord-vest a României”, a transmis, joi, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

”Semnarea contractului pentru demararea construcţiei Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, care a avut loc astăzi, vine după ce, luna trecută, la Bruxelles, un alt proiect major pentru sănătatea din România (Spitalul Regional Iaşi) a fost aprobat fără corecţii. Ministerul Lucrărilor Publice şi Ministerul Sănătăţii sunt, astfel, în faţa a două proiecte mult-aşteptate de români, pe care trebuie să le înceapă în cel mai scurt timp posibil. Îmi iau angajamentul ca tot ceea ce ţine de ministerul pe care-l conduc să parcurgă paşii legali rapid pentru a vedea spitalele regionale funcţionale, cât mai repede. De asemenea, în perioada imediat următoare, vom semna contractul de finanţare şi pentru Spitalul Regional din Craiova”, a precizat ministrul Ion Ştefan.

Spitalul Regional Cluj (cea mai mare investiţie realizată cu fonduri europene care se realizează în regiunea Ardealului) va fi construit în Floreşti, cu o durată de implementare de 107 luni, se va constitui într-un complex de construcţii cu 7 etaje (inclusiv subsolul, parterul şi 5 etaje superioare) şi va avea 849 de paturi.

Obiectivul va beneficia de un heliport şi de o parcare subterană independentă (cu două etaje), care adaugă un subsol suplimentar la întreaga construcţie. Suprafaţa totală construită a spitalului va fi de aproximativ 151,891 m2, iar amprenta clădirii este de 27.340 m2.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.