Ministrul Educaţiei, Daniel David, afirmă că aşa-numita Ordonanţă-trenuleţ aduce câteva măsuri care afectează educaţia, nu în sensul în care se taie din salarii, ci pentru că unele majorări promise nu se vor implementa. „În timpul discuţiei cu partenerii de dialog social, prim-ministrul a spus că este conştient de aceste promisiuni şi că după execuţia bugetară şi planificarea bugetului, în funcţie de cum merge economia, ele vor fi priorităţile priorităţilor pentru a onora acele promisiuni”, afirmă Daniel David.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Daniel David a vorbit, într-o intervenţie telefonică avută duminică seară la Digi 24, despre impactul ordonanţei privind reducerea cheltuielilor bugetare asupra sistemului educaţiei.
„Sunt câteva modificări, altfel spus, chiar dacă nu e vorba de a tăia din salarii sau a tăia lucruri, nu mai cresc, deşi au fost aceste promisiuni şi ca urmare a grevei care a avut loc în sistem. Ţin minte că în timpul discuţiei cu partenerii de dialog social, prim-ministrul a spus că este conştient de aceste promisiuni şi că după execuţia bugetară şi planificarea bugetului, în funcţie de cum merge economia, ele vor fi priorităţile priorităţilor pentru a onora acele promisiuni. Asta este ceea ce pot să vă spun în acest moment”, a afirmat ministrul Educaţiei.
În ceea ce priveşte prima de carieră didactică acordată personalului din sistemul de învăţământ, ministrul subliniază că aceasta va fi acordată din fonduri europene. 
„Ştiu că ministrul Fondurilor europene este deja în discuţie cu comisarul european pentru a putea demara un astfel de program din fondurile care revin în României”, a explicat Daniel David. 
Ministrul consideră că „studenţii, într-un fel, pe bună dreptate, sunt nemulţumiţi” de reducerea beneficiilor pe care le aveau în ceea ce priveşte transportul, arătând că aceştia sunt de asemenea nemulţumiţi de fondul pentru burse care rămâne la nivelul la care a fost. 
„Eu zic că educaţia a fost tratată, oarecum, ca prioritate naţională, în discuţiile pe care le-am avut, nu uitaţi că memorandumul şi pentru posturile pe care o să le scoatem zona titularizării, zona suplinirii anul viitor sunt exceptate, apare excepţia prin memorandum în ordonanţa de urgenţă. Aşa că sunt unele lucruri care au cât s-a putut zona educaţiei şi cercetării, cu siguranţă nu reprezintă zona de mare pierdere, de aceea eu am şi spus că eu am o zonă de optimism, este o zonă de optimism rezervat în acest moment şi aştept să văd atitudinea premierului, după execuţia bugetară şi la crearea bugetului, să rămână la ideea pe care a spus-o, că atunci când apar aceste posibilităţi, să corecteze aceste lucruri, să onoreze promisiunile făcute în sistemului de educaţie”, a adăugat ministrul Educaţiei şi Cercetării.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.