Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat luni despre parcursul legilor educaţiei naţionale că urmează o dezbatere parlamentară şi că se va afla fi în Parlament să apere aceste legi. În momentul în care voi considera că nu mai răspund la nevoile sistemului, atunci mă voi gândi la alte acţiuni, a mai spus ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Da, urmează o dezbatere parlamentară, eu îmi doresc şi voi fi în Parlament să apăr aceste forme pe care noi le scoatem în dezbatere. Mi se pare absolut normal ca prevederile care vizează susţinerea elevilor, susţinerea carierei didactice, programele naţionale care asigură calitatea sistemului să rămână şi mă voi lupta pentru ele”, a spus ministrul. ” În momentul în care voi considera că legea sau legile nu mai răspund la nevoile sistemului şi nu mai reprezintă punctul de vedere al Ministerului Educaţiei sigur că atunci mă voi gândi la alte acţiuni”, a mai afirmat Ligia Deca. Ea a menţionat că legile vor fi publicate pe site-ul Ministerului Educaţiei, luni, imediat după conferinţa de presă, împreună cu toate documentele, unde vor fi în consultare publică încă 10 zile. ”Ne dorim un moment de respiro de 10 zile, în care ca cei care doresc să ne transmită puncte de vedere pe acest text actualizat să o poată face”, a mai spus ministrul, arătând că vor mai exista dezbateri cu actorii interesaţi dar nu vor redeschide dezbaterea publică pentru că nu vor mai termina niciodată. ”Este clar, din punctul nostru de vedere, că discuţia pe legile educaţiei nu s-a oprit niciodată. (..) Practic, ne dorim ca pe 8 martie, în acea săptămână, să pornească procesul de avizare interministerială în Guvern, urmând apoi dezbaterea în Parlament”, a mai spus ministrul Educaţiei.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.