Ministrul Educaţiei Naţionale, Monica Anisie, afirmă că autorităţile nu au luat în calcul, până în prezent, ideea închiderii unităţilor şcolare şi a celor de învăţământ superior şi face un apel la autorităţile locale să doteze şcolile cu săpun şi dezinfectant.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Nu am luat în calcul suspendarea sau închiderea unităţilor de învăţământ sau a universităţilor pentru că în afara cazurilor de la Timişoara nu avem niciun alt caz confirmat” a declarat Monica Anisie duminică, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.
Aceasta a precizat că trei elevi din Timiş şi un elev din Hunedoara au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În ceea ce priveşte modul în care ar urma să fie recuperate cursurile care au fost suspendate, ministrul Educaţiei Naţionale a precizat că va avea discuţii cu specialiştii din Ministerul Educaţiei dar şi cu reprezentanţii unor ONG-uri pentru a stabili modul în care elevii ar urma să recupereze. 
„Dacă vom avea foarte multe cazuri, o să găsim o soluţie de realizare şi a cursurilor în sistem online, dar la momentul acesta nu avem decât patru cazuri confirmate – 3 elevi din Timiş şi unu din Hunedoara. Sunt convinsă că lucrurile se vor stabiliza la Timiş având în vedere că unitatea de învăţământ a fost închisă şi sper că se vor relua cursurile în curând” a mai spus Monica Anisie
Acesta a precizat că s-a elaborat o procedură împreună cu Ministerul Sănătăţii, conform căreia în cazuri de confirmare a prezenţei unor bolnavi Inspectoratele Şcolare şi Direcţiile de Sănătate Publică judeţene pot dispune suspendări de cursuri. 
„Aş face un apel la calm, pentru că nu este cazul deocamdată, să ne alarmăm. Fac un apel a autorităţile publice locale să trateze cu atenţie şcolile,  doteze cu săpun, cu dezinfectant, cu tot ceea ce trebuie pentru a preveni cazurile de îmbolnăvire” a mai spus Ministrul Educaţiei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.