Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, s-a întâlnit, luni, cu cu sindicaliştii din sistem pentru a găsi modalităţi pentru salarizarea diferenţiată a cadrelor didactice din sistemul preuniversitar pe criterii de performanţă, fiind constituit un grup de lucru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi, Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a avut o întâlnire cu reprezentanţii federaţiilor reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar şi superior, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”, pentru stabilirea demersurilor în vederea identificării unor criterii pentru salarizarea diferenţiată a cadrelor didactice din sistemul de învăţământ preuniversitar pe criterii de performanţă”, anunţă, luni, Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, întâlnirea a avut loc în contextul recentelor recomandări ale OCDE privind salarizarea pe criterii de performanţă, precum şi în contextul susţinerii, de către premierul Marcel Ciolacu a unei reforme a salarizării.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În cadrul discuţiei a fost agreată, ca prim pas, constituirea unui grup de lucru format din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi reprezentanţi desemnaţi de federaţiile sindicale reprezentative, care să elaboreze proiectul de «Metodologie privind salarizarea diferenţiată a personalului didactic pe baza unor criterii de performanţă»”, a mai transmis ministerul.

Potrivit instituţiei, calendarul de desfăşurare a activităţilor va fi stabilit la prima întâlnire a grupului de lucru. 

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, în decembrie, comentând rezultatele testelor PISA, că trebuie găsite variante pentru a se cere mai mult de la profesori.

 ”Eu nu cred în lucrurile şi abordările pauşale – pentru toată lumea să fie la fel. Sunt profesori care au zeci de olimpici, sunt profesori care au dat titularizarea şi au luat 2 şi 3, trebuie venit în sistem cu ceva să putem cere mai mult”, a declarat atunci premierul.

Acesta consideră că ”statul român şi-a făcut datoria faţă de profesori”.

”Am venit cu o lege nouă, totul este perfectibil, am venit pe toate componentele, cele mai mari investiţii în infrastructură – după autostrăzi - le avem în Educaţie. E adevărat, nu vom avea de a doua zi performanţă, va dura câţiva ani, dar este o nouă abordare şi o abordare serioasă”, a adăugat Marcel Ciolacu.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.