Ministrul Educaţiei, Daniel David, s-a întâlnir, vineri, cu reprezentanți ai comunității geografilor din România şi au convenit că modelul actual nu mai poate continua. Specialiștii și-au exprimat disponibilitatea de a contribui la revizuirea noilor programe și a manualelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a avut, vineri, o întâlnire reprezentanți ai comunității geografilor din România - Societatea de Geografie, Asociația geografilor, decanii facultăților de geografie și specialiști din Academia Română.

”Ne-am pus de acord asupra faptului că modelul actual nu mai poate continua, astfel că vom avea unul nou, în care, după mulți ani de absență, vom readuce și Geografia României ca disciplină distinctă, element care, alături de reintroducerea Istoriei Românilor/României și a gramaticii, va întări astfel și componenta de cultură națională în formare elevilor”, a declarat ministrul Daniel David

Oficialii ministerului au transmis, într-un comunicat de presă, că vor fi incluse noi unități de învățare despre geologie, un domeniu esențial pentru înțelegerea mediului în care trăim.

”Specialiștii din domeniu și-au exprimat disponibilitatea de a contribui activ la revizuirea noilor programe și a manualelor pentru a le face mai eficiente, atractive și relevante pentru tineri”, au mai transmis reprezentanţii Ministerului Educaţiei. ­

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.