Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că fiul său, student, a fost depistat pozitiv cu virusul SARS CoV-2, după ce a participat la o petrecere de Revelion. Fiind vaccinat, nu a avut simptome şi a depistat prezenţa virusului în urma unui test făcut pentru ”o cu totul altfel de problemă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni seară, că fiul său s-a infectat cu coronavirus în urma participării la o petrecere de Revelion. 

”Este student (...) A luat boala, nu la şcoală, într-o petrecere de Revelion în care mai mulţi studenţi... el a purtat mască, mi-a spus că tot timpul, cu excepţia nopţii de Revelion”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi24.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ministrul Educaţiei a precizat că fiul său este vaccinat şi nu a avut simptome. 

”Este vaccinat complet şi, totuşi, încă o explicaţie pentru a ne concentra pe numărul de paturi destinate pacienţilor  COVID. Este vaccinat, a purtat mască tot timpul, cu o singură excepţie, în noaptea de Revelion şi a contactat virusul. Nu a dezvoltat niciun fel de simptome. A stat corect în izolare, şi-a terminat perioada de izolare şi a mers la facultate”, a declarat Cîmpeanu. 

Sorin Cîmpeanu a mai precizat că virusul a fost depistat când fiul său a făcut testul pentru ”o altfel de problemă”. 

”De asta e bine să fie testele generalizate, a mers pentru o cu totul altfel de problemă, nu ave  nicio legătură cu Covid şi cu simptomele, a trebuit să facă testul şi la test a fost rezultat pozitiv”, a declarat Sorin Cîmpeanu. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.