România va începe în curând producţia de materiale esenţiale precum măşti, combinezoane şi biocide, a anunţat marţi ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, care a adăugat că ia în cacul inclusiv redeschiderea unor fabrici închise care pot ajuta la producţia de materiale sanitare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În curând, în România, va începe producţia de materiale esenţiale: măşti, combinezoane, biocide. Am găsit solidaritate şi bunăvoinţă din partea mai multor producători. Sunt optimist că vom reuşi să producem săptămâna viitoare sau la sfâşitul săptămânii viitoare prima mască de protecţie în România. Sunt mai multe companii interesate, noi sprijinim pe absolut toate companiile care doresc să facă acest lucru. Împreună cu Ministerul Finanţelor, vom pune la dispoziţie sprijinirea mediului de afaceri, credite preferenţiale pentru asemenea tipuri de producţie şi cred că vom putea spune, cât de curând, că în România vom începe producţia de materiale esenţiale, atât de măşti şi combinezoane, cât şi de biocide, pentru că şi ele sunt foarte necesare în această perioadă şi, evident, după trecerea crizei, pentru că economia trebuie să meargă şi este nevoie şi după trecerea crizei de combinezone, de măşti, de biocide în România”, a declarat ministrul Virgil Popescu la B1TV.

Ministrul Economiei afirmă că acum autorităţile caută în ţară şi a găsit un producător de materiale care poate dezvolta capacitatea de producţie şi să producă integrat tot materialul necesar.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Am identificat, suntem în discuţii şi când finalizăm această schemă prin care acest producător va reuşi să introducă, să producă în România ţesătura necesară complet, atunci voi şi spunecă am reuşit acest lucru”, a adăugat oficialul.

Întrebat dacă ia în calcul construirea unei fabrici în România, el a precizat că ia în calcul orice scenariu, inclusiv repornirea unor fabrici.

”Luăm în calcul orice scenariu, inclusiv redeschiderea unor fabrici închise care pot ajuta la producţia de materiale sanitare. Suntem în celulă de criză permanent şi discutăm absolut toate scenariile. Dacă va fi nevoie de construcţia unei capacităţi de producţie, o vom face. Dacă va fi nevoie de rechziţionarea unei capacităţi de producţie, o vom face şi pe aceasta”, a precizat ministrul Economiei.

Virgil Popescu a mai spus marţi, la postul Digi 24, că cel mai mare producator de cosmetice a solicitat Ministerului Sănătăţii o aprobare, ”şi o va obţine repede”, pentru deschiderea unei linii de producţie a biocidelor.

„Cel mai mare producător de cosmetice a solicitat Ministerului Sănătăţii aprobare şi o va obţine azi sau mâine pentru deschiderea unei linii de producţie de biocide la Cluj. Este vorba de producătorul de la Cluj şi cred că împreună cu aceştia vom rezolva şi problema biocidelor în România”, a spus Virgil Popescu, la Digi 24.

Pe de altă parte, a adăugat el, Unifarm va importa în continuare măşti şi combinezoane, astfel încât să nu existe goluri în aprovizionare.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.