Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Carmen Dan, a spus, marţi, referitor la cazul fetei care a fost agresată la staţia de metrou Costin Georgian de o femeie care, ulterior, a omorât o fată după ce a împins-o în faţa trenului într-o altă staţie, că procedurile au fost respectate de poliţişti, însă este o situaţie din care rezultă că autorităţile trebuie să îşi îmbunătăţească modul de acţiune, astfel că aşteaptă măsuri din partea Poliţiei Române.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Poliţia română a venit şi a expus acele proceduri în care ele s-au derulat. Cred că tehnic trebuie să vă dea detalii în acest moment şefii Poliţiei Române. Ei sunt cei care au coordonat şi supravegheat derularea acelor proceduri. Eu am văzut o serie de proceduri, nu sunt eu cea care trebuie să spună dacă poliţistul care a preluat sesizarea a procedat bine, dacă a avut cunoştinţă despre gravitatea situaţiei la momentul la care s-a depus sesizarea. Ceea ce a reieşit din această prezentare a procedurilor a fost că, aşa cum au fost reperele orare, ele au fost respectate de către poliţişti”, a declarat Carmen Dan.

Ministrul consideră că ceea ce s-a întâmplat la metrou este un eveniment tragic din care autorităţile trebuie să înveţe să-şi îmbunătăţească modul de acţiune.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Este o situaţie, zic, eu, un eveniment tragic din care trebuie să învăţăm să ne îmbunătăţim modul de acţiune şi în sensul acesta aştept de la poliţia română să se dispună măsuri şi să ne armonizăm în ceea ce priveşte optimizarea poliţiştilor în astfel de situaţii”, a mai spus minsitrul.

O tânără în vârstă de 25 de ani a murit săptămâna trecută, în staţia de metrou Dristor. Ea a căzut în faţa unei garnituri de metrou, iniţial suspectându-se că a fost vorba despre o sinucidere. Poliţia Capitalei a anunţat, după câteva ore, că tânăra a fost de fapt împinsă de o altă femeie şi a făcut publice imagini cu aceasta.

Femeia încercase un gest similar în staţia Costin Georgian, cu puţin timp înainte, când a împins o altă tânără, dar aceasta nu a păţit nimic.

Tatăl tinerei care a supravieţuit tentativei de omor de la staţia de metrou Costin Georgian, după ce s-a luptat cu agresoarea care a împins-o de mai multe ori, spune că au aşteptat două ore pentru a putea depune plângere la Poliţie, pentru că în faţa ei era o femeie care îşi pierduse sacoşa pe peron, iar poliţistul de acolo i-a cerut să aibă răbdare, motivând că el este singur. Bărbatul spune că după incident, care a avut loc în jurul orei 15.30, au sunat la 112, de unde au fost direcţionaţi la poliţia din metrou, reuşind să depună plângerea în jurul orei 19.00. Tatăl fetei mai spune că agresoarea ar fi avut scris în palmă mesajul "Am făcut-o, dar am confundat-o".

Poliţia Capitalei a informat, ulterior, că o singură cameră de supraveghere din cele 22 existente în staţia de metrou Costin Georgian a surprins tentativa de omor a tinerei. Şeful Poliţiei Capitalei, Dragoş Nicu, a afirmat că procedura a durat foarte mult pentru că au trebuit analizate imagini video de pe toate camerele de supraveghere din staţie până la găsirea celor în care a fost surprins momentul agresiunii. Potrivit şefului Poliţiei Capitalei, în dispeceratul Poliţiei Capitalei nu a fost primit niciun apel la 112 prin care să se anunţe sau reclame tentativa de omor.

Agresoarea celor două tinere este cercetată pentru omor şi tentativă de omor şi a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.