Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, susţine că plajele realizate din fonduri europene pot fi închiriate către operatori, după ce s-a primit aprobare de la Uniunea Europeană în acest sens. Reglementările anterioare prevedeau faptul că plajele respective nu pot fi închiriate, iar agenţii economici nu pot avea profit timp de cinci ani de pe urma lor, ]întrucât s-au folosit bani europeni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ioan Deneş a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că plajele reabilitate cu fonduri europene pot fi închiriate din acest an.

“S-au făcut adrese, demersuri către Uniunea Europeană prin care am detaliat acest subiect, iar începând din acest an s-a primit aprobarea ca pe aceste reabilitări de plaje să poată fi închiriate. Prin urmare s-au şi închiriat”, a explicat ministrul.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

El a precizat că  aceste plaje se închiriază prin licitaţie.

“Legea spune că aceste plaje se închiriază prin licitaţie. (...) Noi pe aceste licitaţii închirierm plajele contra cost, iar 50 la sută din aceşti bani merg la bugetul de stat”, a explicat ministrul.

Directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, Hristu Uzun, a precizat, în cadrul conferinţei, că agentul economic care câştigă licitaţia îşi face pe plajă activităţile dorite, conform reglementărilor.

“Noi închiriem plaja unui agent economic, iar agentul economic îşi face activităţile lui, conform reglementărilor în vigoare”, a precizat Hristu Uzun.

În urmă cu trei ani ani, cinci sectoare de plajă de pe litoral, unul în Mamaia, trei în Constanţa şi altul în Eforie Nord, au fost reabilitate cu fonduri europene. În urma acestor lucrări, plajele respective au fost extinse cu 33 de hectare, realizându-se înnisiparea sectoarelor respective, dar au fost făcute şi diguri noi şi extinse cele existente. Valoarea investiţiei a fost de 170 de milioane de euro.

Reglementările anterioare spuneau că plajele realizate cu fonduri europene nu pot fi închiriate, iar agentul economic nu poate face profit de pe urma lor timp de cinci ani de la finalizarea lucrărilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.