Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu Michael F. Miller, directorul Agenţiei de Cooperare pentru Securitate a Apărării din SUA, că pentru România modernizarea forţelor armate este o prioritate strategică, iar ”sprijinul şi expertiza oferite de partenerul american sunt cruciale”. Afirmaţia vine în contextul în care miercuri va fi semnat, la Palatul Victoria, Acordul privind împrumutul din Fondul pentru Finanţare Militară al Statelor Unite ale Americii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Angel Tîlvăr a avut miercuri, la sediul MApN, o întrevedere cu Michael F. Miller, directorul Agenţiei de Cooperare pentru Securitate a Apărării din cadrul Guvernului SUA, în prezenţa ambasadorului SUA în România, Kathleen Kavalec.

Potrivit MApN, în cadrul discuţiilor au fost abordate aspecte referitoare la colaborarea dintre cele două guverne pe dimensiunea de securitate şi apărare, cu accent pe programele de înzestrare cu echipamente militare destinate structurilor Ministerului Apărării Naţionale derulate cu Statele Unite ale Americii.

Tîlvăr a subliniat importanţa parteneriatului strategic româno-american în asigurarea securităţii şi stabilităţii regionale.

”Relaţia strategică a României cu Statele Unite reprezintă un pilon-cheie în consolidarea apărării şi securităţii României şi contribuie în mod esenţial la întărirea flancului estic şi la descurajarea ameninţărilor”, a arătat Angel Tîlvăr.

În acest context, el a declarat că Acordul privind împrumutul din Fondul pentru Finanţare Militară al Statelor Unite ale Americii, a cărui semnare este programată miercuri, la Palatul Victoria, reprezintă o dovadă concretă a faptului că acest parteneriat strategic asigură dezvoltări de substanţă în ceea ce priveşte întărirea capacităţilor de acţiune ale Armatei României, care are acces, prin soluţiile dezvoltate sub egida parteneriatului strategic, la tehnologii şi echipamente de ultimă generaţie.

”Modernizarea forţelor armate reprezintă o prioritate strategică pentru România, iar sprijinul şi expertiza oferite de partenerul american sunt cruciale în acest proces”, a declarat Tîlvăr.

Mecanismul de finanţare FMF oferit de Guvernul SUA constituite o modalitate eficientă şi avantajoasă de diversificare a surselor de finanţare ale statului român, din perspectiva maturităţii şi a costurilor asociate acestei finanţări faţă de alte surse de finanţare utilizate de Guvernul României, concomitent cu dezvoltarea unor capabilităţi militare strategice.

Recent, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 101/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, prin care a fost adaptat cadrul legal privind datoria publică în sensul includerii posibilităţii utilizării unor mecanisme de finanţare specifice puse la dispoziţia Guvernului României de alte guverne şi/sau alte entităţi guvernamentale ale altor ţări, ca instrumente de natura datoriei publice guvernamentale. Acest cadru legal permite accesarea de fonduri, în condiţii avantajoase, inclusiv prin mecanismul de Finanţare Militară Externă (Foreign Military Financing - FMF), oferit guvernelor din statele aliate de Guvernul SUA, pentru finanţarea unor contracte de achiziţii în scop militar încheiate cu departamente/agenţii coordonate de către Ministerul Apărării din SUA.

De prevederile acordului vor beneficia Ministerul Apărării Naţionale, în limita sumei de 700 de milioane de dolari SUA, şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în numele şi pentru ROMARM, în limita sumei de 220 de milioane de dolari SUA. Acordul prevede dobânzi mai mici decât cele la care se împrumută statul român de obicei.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.