Ministrul Agriculturii Florin Barbu a făcut, marţi, un apel către toţi fermierii din România care protestează să meargă acasă, în contextul în care a pus la dispoziţie toate resursele necesare pentru ca în acest an agricultura din ţara noastră să fie una performantă. Ministrul PSD a adăugat că, în opinia sa, cei care manifestă la Afumaţi nu sunt fermieri, ci „instigatori şi protestatari”.
Chestionat, într-o conferinţă de presă susţinută marţi în legătură cu noile solicitări ale fermierilor, Florin Barbu a răspuns: „Aşa cum am spus, acciza în agricultură a fost suportată integral de către Ministerul Agriculturii în anul 2023”.
„Repet şi fermierilor încă o dată, dar şi protestatarilor, pentru că eu nu-i mai numesc fermieri pe cei care stau în zona Afumaţi, aceştia sunt protestatari nu sunt fermieri şi vreau să fac un apel către toţi fermierii din ţară să meargă acasă pentru că Ministerul Agriculturii a pus la dispoziţie resursele necesare pentru ca în anul 2024 agricultura din România să fie una performantă. Aşa cum spuneam, domnul premier Marcel Ciolacu a pus 2% din PIB-ul României în bugetul MADR. Transmiteţi-le direct de la MADR către cei care sunt la Afumaţi că ministrul Agriculturii nu-i mai consideră fermieri ci protestatari”, a completat mininistrul Agriculturii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acesta a mai explicat că suma cerută de fermieri nu poate fi alocată pentru că pierderile pe venit sunt stabilite printr-un indice care este calculat de un institut şi a adăugat că cerinţele lor sunt „aberaţii”.
„Sunt aberaţii pe care le cer. Dacă se vrea în România, până la urmă putem aplica altfel de finanţare pe pierderile de venit înregistrate. În momentul de faţă discutăm de un efort al Guvernului României pus în bugetul Ministerului Agriculturii de 100 euro pe hectar. Şi aşa cum am spus: cred că domnii de la Afumaţi nu sunt fermieri ci sunt instigatori şi protestatari”, a spus Barbu.
El a reiterat faptul că va respecta toate documentele semnate cu reprezentanţii fermierilor.
„Din punctul meu de vedere, repet încă o dată, sâmbătă am avut întâlnire cu toţi protestatarii din stradă, cu toţi protestatarii de la Afumaţi, cu toţi protestatarii din Chiajna, toţi protestatarii care au blocat Bucureştiul în ultimele zile. Am încheiat un proces-verbal. Eu vreau să vă spun că în calitate de ministru şi în calitatea mea de om de onoare am încheiat un proces verbal şi am bătut palma cu aceşti oameni, eu mă voi ţine de cuvânt, de acest proces-verbal. Din alte puncte de vedere, ceea ce vor ei să facă, ceea ce vor să mai ceară în plus sau lucruri care nu au fost stabilite în acest proces verbal din partea ministrului agriculturii. Le urez multă sănătate şi la mulţi ani. Nu mai există negocieri cu Ministerul Agriculturii. Negocierile s-au încheiat. Am formele asociative care au în spate aproape 9 milioane de hectare, sunt fermieri români, sunt aproape 700.000 de fermieri înscrişi în formele asociative”, a explicat Barbu.
Acesta a mai precizat că a discutat inclusiv cu persoanele care „se dau fermieri” din zonele Afumaţi şi Chiajna şi a încheiat cu acestea un proces-verbal.
„Am discutat şi cu fermieri, persoane fizice, am avut întâlniri şi cu fermieri care se dau «fermieri», în ghilimele din zona Afumaţi şi din zona Chiajna, am încheiat şi cu dânşii un proces-verbal. Din punctul meu de vedere şi al Ministerului Agriculturii, din sursele de finanţare pe care le avem, pe ordonanţele pe care mi le-am asumat, inclusiv le repet încă o dată asimilarea categoriei B cu TR 1, amânarea ratelor la bănci, creditul fermierilor, creditul agricol, suta de euro pe culturile din toamna 2022, sprijin Ucraina pentru sectorul bovin, ovin, suin, avicol. Şi o ştire foarte importantă pentru dumneavoastră: în anul 2023, Ministerul Agriculturii şi Guvernul României a alocat subvenţii, plăţi directe în contul fermierilor de 3 miliarde de euro”, a mai afirmat Florin Barbu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.