Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit, luni, la Palatul Patriarhiei, pe Nikola Selaković, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Serbia, aflat în vizită oficială în România, transmite MAE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Patriarhul României a subliniat importanţa pe care cele două Biserici Ortodoxe surori, Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodoxă Sârbă, le-au avut în istoria şi spiritualitatea celor două popoare vecine şi prietene.

De asemenea, şeful Bisericii Ortodoxe Române şi-a exprimat speranţa intensificării legăturilor spirituale şi culturale dintre cele două Biserici şi popoare şi a apreciat deschiderea pentru dialog a Patriarhului Sârb, Preafericitul Părinte Porfirie.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Nikola Selaković a afirmat că întâlnirea cu Patriarhul României este „o binecuvântare”. În acelaşi timp, diplomatul a transmis salutări din partea Patriarhului Porfirie şi a preşedintelui Serbiei, Aleksandar Vučić, evidenţiind reînnoirea spirituală a Bisericii Ortodoxe Române în timpul păstoririi Patriarhului Daniel.

Ministrul sârb de Externe a transmis aprecierea statului său pentru susţinerea din partea României a integrităţii teritoriale a Serbiei.

Nikola Selaković a amintit despre soluţionarea schismei bisericeşti din Republica Macedonia de Nord, fapt pentru care Patriarhul României şi-a exprimat bucuria reconcilierii dintre Biserica Ortodoxă Sârbă şi Biserica Ortodoxă din Republica Macedonia de Nord.  

În cadrul convorbirilor, Patriarhul României a subliniat importanţa schimburilor de studenţi teologi în consolidarea legăturilor fraterne dintre cele două Biserici Ortodoxe, precum şi a pelerinajelor organizate de credincioşii sârbi, în special, la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, care este foarte iubită de poporul sârb.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.