Ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu a avut, marţi, o întâlnire cu reprezentantul în România al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) Pablo Zapata, iar discuţiile au vizat situaţia refugiaţilor ucraineni în ţara noastră. Bucura-Oprescu i-a transmis oficialului străin că Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va fi iniţiate cursuri de limba română pentru refugiaţii din Ucraina, pentru a creşte accesabilitatea acestora pe piaţa muncii.
„Refugiaţii din Ucraina au beneficiat de grijă şi sprijin din partea statului român. Vom continua pe această linie. În urma întâlnirii de astăzi am luat două decizii importante pentru creşterea şanselor de integrare pe piaţa muncii a refugiaţilor ucraineni şi pentru protecţia persoanelor şi grupurilor vulnerabile. Astfel, prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă vor fi iniţiate cursuri de limba română pentru refugiaţii din Ucraina, pentru a creşte accesabilitatea acestora pe piaţa muncii. Pe de altă parte, vom face o analiză a standardelor specifice de evaluare şi încadrate în grad de dizabilitate din cele două ţări pentru a compatibiliza sistemele de protecţie pentru persoanele vulnerabile”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, potrivit sursei citate.
Conform datelor ANOFM, de la izbucnirea conflictului din Ucraina şi până acum au fost organizate nouă Burse ale Locurilor de Muncă pentru ucraineni.
Un număr de 19.000 de refugiaţi din Ucraina sunt înregistraţi ca fiind persoane în căutarea unui loc de muncă, fiind încheiate 7.000 de contracte de muncă pentru aceştia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.