Unitatea de transfuzie sanguină de la Spitalul CF 2 îndeplineşte condiţiile necesare pentru funcţionare şi şi-a reluat activitatea, după ce a primit autorizaţia sanitară, în 11 august, a anunţat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit raportului inspectorilor sanitari trimis Ministerului Sănătăţii, Spitalul CF 2 a depus dosarul de acreditare pentru Unitatea de transfuzie sanguină în 3 august, la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti.

Direcţia de Sănătate Publică şi Centrul de Transfuzii Sanguine au realizat, în 10 august raportul de evaluare prin care au atestat faptul că Unitatea de transfuzie de la Spitalul CF 2 îndeplineşte condiţiile necesare acreditării, iar o zi mai târziu a fost emisă autorizaţia, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu.

Acesta a precizat că, marţi, inspectorii DSP au făcut un nou control pentru a se asigura că sunt respectate condiţiile pentru care a fost emisă acreditarea.

"Inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti au efectuat, astăzi, un nou control programat la Spitalul CF2, după ce în 11 august unitatea de transfuzii a primit autorizaţia sanitară  de funcţionare”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a făcut, la sfârşitul lunii iulie, control la Spitalul CF 2, după ce unei femei operate pentru cancer în formă incipientă i-a fost făcută o transfuzie greşită de sânge.

Inspectorii DSP au constatat atunci că transfuzia de sânge greşită s-a datorat unei erori de etichetare făcute de asistenta medicală care a prelevat probe de sânge de la femeia operată, la o oră şi jumătate după transfuzie aceasta intrând în şoc hemoragic.

În raportul trimis Ministerului Sănătăţii după controlul de la Spitalul Clinic CF2, inspectorii DSP au arătat că Unitatea de transfuzie a spitalului (UTS) nu este autorizată conform normelor legale în vigoare. De asemenea, nu există o procedură de testare a grupei sanguine la patul pacientului, respectiv în sala de operaţii, iar registrele şi evidenţele referitoare la testele pretransfuzionale nu sunt complete. În urma verificărilor, spitalul a fost amendat cu 30.000 de lei.

Inspectorii au dispus, de asemenea, urgentarea măsurilor de autorizare a unităţii de transfuzii, în termen de 15 zile, având în vedere că deficienţele de dotare sunt minore, restul de măsuri ce trebuie luate fiind legate de proceduri interne. Inspectorii au anunţat atunci că, după două săptămâni, vor face o nouă verificare a UTS.

Ulterior, inspectorii sanitari au verificat registrele din Unitatea de transfuzii a Spitalului CF 2 , unde trebuiau înregistrate, potrivit legii, transfuziile, distribuirea pungilor cu sânge sau produse sanguine, grupa de sânge şi factorul Rh pentru fiecare pacient la care au fost administrate astfel de produse.

Asistenta medicală din cauza căreia s-a făcut, în 26 iulie, transfuzia de sânge greşită la Spitalul CF 2 a fost amendată de inspectorii sanitari cu 700 de lei.

DSP Bucureşti a sesizat Colegiul Medicilor în legătură cu un posibil caz de malpraxis al medicului anestezist de la Spitalul CF 2  care a participat la operaţie.

Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a deschis, în 1 august, un doar penal în acest caz şi face cercetări pentru vătămare corporală din culpă. În urma cercetărilor, procurorii vor stabili dacă încep urmărirea penală în cazul unor angajaţi ai Spitalului CF 2 care ar fi vinovaţi pentru transfuzia de sânge greşită.  

 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.