Ministerul Sănătăţii (MS) a solicitat vineri dimineaţă Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) activarea Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene pentru asigurarea tratamentului cu anticorpi monoclonali neutralizanţi a unui număr de 40.000 bolnavi COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Există promisiuni de sprijin şi din partea altor state pentru acest tratament. Am discutat ieri cu dna. Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate despre intenţia noastră de activare a mecanismului de protecţie civilă în vederea aprovizionării cu medicamentele necesare asigurării tratamentului pacienţilor noştri”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătăţii.

În contextul actual al valului 4 al pandemiei de COVID-19 este necesară asigurarea accesului bolnavilor COVID-19 cu forme usoare şi medii la tratament cu anticorpi monoclonali neutralizanţi.

Marţi seară a fost primită o donaţie de 5206 fiole de anticorpi din partea statului italian, ca recunoştinţă a Regiunii Lombardia pentru ajutorul pe care ţara noastră l-a acordat în anul 2020, atunci când a trimis echipe de medici şi asistenţi medicali care au lucrat în spitale din Brescia şi Lecco.
Medicamentele au fost deja repartizate în 134 spitale pentru tratarea bolnavilor cu COVID-19.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.