Ministerul Sănătăţii (MS) a aprobat 529 de proiecte care vizează investiţii în infrastructură şi în dotarea cu echipamente a unităţilor sanitare publice, în valoare totală de circa 10 miliarde de lei.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi secretarul de stat Alexandru Rogobete au vizitat, luni, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin, investiţie care se apropie de finalizare.
Ministerul Sănătăţii a investit, în perioada 2022-2023, peste 30 de milioane de lei din bugetul de stat în infrastructura spitalicească din zona Mehedinţi, respectiv 15 milioane de lei din PNRR pentru înfiinţarea ambulatoriului de specialitate din localitatea Vânju Mare şi pentru construcţia a 9 centre comunitare integrate în judeţ.
”Responsabilitatea faţă de sănătatea comunităţii se reflectă prin îmbunătăţirea accesului la servicii medicale: investiţii începute şi finalizate, noi centre medicale deschise, o viziune consolidată asupra dezvoltării sistemului de sănătate din judeţul Mehedinţi. Ministerul Sănătăţii va sprijini întotdeauna reprezentanţii autorităţilor locale care au ca scop construirea şi dotarea de spitale, ambulatorii de specialitate şi alte tipuri de unităţi medicale. M-am bucurat să revin la Drobeta Turnu Severin şi să constat că modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă se apropie rapid de finalizare, Unitatea de Primiri Urgenţe şi heliportul sunt finalizate, iar ambulatoriul de specialitate are o casă nouă. Satisfacţia personalului medical de a lucra în condiţii optime va fi cu siguranţă în folosul tuturor mehedinţenilor care au unde să se trateze”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
”Ne apropiem de un moment cheie în implementarea proiectelor sistemice în sănătate. Un moment important, de bilanţ. Munca noastră de aproape 2 ani începe să prindă contur. Un contur frumos, normal, pentru oameni. Investiţiile susţinute în judeţul Mehedinţi de Ministerul Sănătăţii, atât prin bugetul propriu, cât şi prin PNRR, încep să se finalizeze. Spitalul are o altă energie, o cu totul altă înfăţişare. Am vazut colegi bucuroşi că vor lucra într-un loc performant, cu echipamente de înaltă calitate”, a declarat dr. Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Reprezentanţii ministerului au prezentat situaţia proiectelor de finanţare din sistemul naţional de sănătate.
În total, pentru medicina pre-spitalicească, Ministerul Sănătăţii a aprobat 3.056 de proiecte de finanţare, care cumulează circa 1.6 miliarde de lei.
Pentru medicina de familie, au fost aprobate peste 2.400 proiecte de finanţare, în valoare totală de 740 de milioane de lei. Prin această investiţie specifică, cabinetele de medicină de familie vor fi reabilitate şi dotate cu echipamente performante.
De asemenea, sunt proiecte de finanţare pentru construcţia şi dotarea a 200 de centre comunitare integrate. Bugetul total cumulat pentru cele 200 de obiective de investiţii este de 200 milioane de lei.
Totodată, Ministerul Sănătăţii a investit 700 de milioane de lei pentru dezvoltarea ambulatoriilor de specialitate. 69 de spitale beneficiază de investiţii pentru dezvoltarea structurilor de asistenţă medicală ambulatorie.
Bugetul alocat pentru investiţiile în infrastructură şi în dotarea cu echipamente a unităţilor sanitare publice este de circa 10 miliarde de lei. Ministerul Sănătăţii a aprobat 529 proiecte de finanţare, atât pentru construcţia de spitale noi, cât şi pentru reabilitarea şi dotarea cu echipamente performante a celor existente.
În ceea ce priveşte dezvoltarea şi extinderea capacităţii de răspuns pentru secţiilor de neonatologie, au fost aprobate 27 de proiecte, care cumulat vor duce la creşterea cu 127 de paturi complet echipate pentru pacienţii critici nou-născuţi, respectiv dotarea altor 90 existente. Investiţia cuprinde şi construcţia a 8 centre de training şi perfecţionare pentru personalul medical, respectiv achiziţionarea a 10 unităţi mobile de terapie intensivă pentru transportul pacienţilor critici nou-născuţi. Bugetul investiţiei este de 250 milioane de lei.
Pentru reducerea infecţiilor din spitale, au fost aprobate 119 proiecte, în valoare totală de 1.6 miliarde de lei de lei. Prin acest tip de proiecte, spitalele pot achiziţiona echipamente destinate reducerii infecţiilor asociate actului medical, reabilitarea şi modernizarea secţiilor de ATI şi a blocurilor operatorii, respectiv dezvoltarea laboratoarelor de microbiologie.
Construcţia de spitale noi are bugetul cel mai mare alocat, de 8.5 miliarde de lei. Ministerul Sănătăţii a aprobat finanţarea pentru construcţia, reabilitarea şi dotarea a 27 de obiective de investiţii. Prin acest proiect major pentru dezvoltarea sistemului de sănătate se va construi Institutul de Oncologie de la Timişoara, Centrul pentru patologia vasculo-cerebrală de la Cluj, Institutul de Boli Cardiovasculare ”CC Iliescu” de la Bucureşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.