Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a emis ordinul cu prevederile referitoare la reluarea activităţii spitalelor, documentul fiind publicat, vineri seară, în Monitorul Oficial. Se pot relua internările şi intervenţiile chirurgicale programate, dar şi activitatea în ambulatorii. De asemenea, Ministerul Sănătăţii a stabilit că pacienţii care au avut coronavirus se externează după 2 probe negative şi nu mai stau izolaţi la domiciliu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ordinul pentru modificarea Ordinului  ministrului Sănătăţii nr 555/2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I şi în faza a II-a şi a Listei cu spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2 a fost publicat, vineri seară, în Monitorul Oficial.

Documntul prevede că, în funcţie de situaţia epidemiologică locală, se pot relua internările şi intervenţiile chirurgicale programate, precum şi activitatea din ambulatorii.

”În funcţie de situaţia epidemiologică locală, spitalele care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-COV 2 pot asigura, cu avizul direcţiilor de sănătate publică, asistenţa medicală şi pacienţilor non-Covid, în condiţiile existenţei circuitelor funcţionale complet separate, fără a fi necesară externarea/ transferarea tuturor pacienţilor internaţi către alte spitale”, se mai arată în document.

Ordinul prevede că pacienţii care au avut coronavirus se externează după 2 probe negative şi nu mai stau izolaţi la domiciliu 14 zile.

Externarea se face pe baza exudatului, la pacienţii la care starea clinică sugerează vindecarea sau la cei asimptomatici. Pentru cazurile severe, proba pentru test se ia din spută sau aspiratul bronşic, dar şi culturi microbiologice.

Decesele unor persoane care au avut două teste negative vor fi puse tot pe seama coronavirus, dacă clinicianul evidenţiază ”semne şi simptope înalt sugestive şi decesul este corelat cu evoluţia clinică determinată de Covid”. 

”În situaţia în care apare necesitatea clarificării cauzei decesului se indică examene pcr din ţesut pulmonar recoltat de către medicul specialist anatomie patologică sau medicină legală fără a fi necesară necropsia”, se arată în document.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.