Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a lansat în consultare publică ordinul care stabileşte nivelul maxim de intervenţie şi prevenţia în cazul speciei urs brun, arată un comunicat de presă al instituţiei. Ministerul are, conform legii 407/2006, obligaţia de a acorda nivel de intervenţie şi prevenţie anual, pentru prevenirea pagubelor şi accidentelor la speciile pentru care vânătoarea este interzisă. Potrivit aceleiaşi prevederi, nivelul prevenţiei se aprobă până cel târziu pe data de 15 mai a fiecărui an.
În acest context şi pentru a îndeplini obligaţiile legale, MMAP a elaborat proiectul de Ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor pentru stabilirea nivelului maxim de intervenţie şi prevenţie, în cazul speciei urs brun, pentru anul 2022, mai indică sursa citată.
Acest proiect de ordin a fost elaborat având în vedere numeroasele adrese şi sesizări ale cetăţenilor şi instituţiilor de stat sau private, prin care au fost semnalate atacuri şi conflicte între carnivore mari şi om şi luând în calcul necesitatea evitării producerii unor evenimente care să pună în pericol sănătatea şi securitatea publică sau să producă diverse pagube.
Numărul maxim al cotelor de prevenţie - 140 de exemplare - a fost stabilit în urma recomandării Grupului de lucru pentru conservarea carnivorelor mari din România. Numărul reprezintă jumătate din cota anuală de prevenţie acordată înainte de 2016.
„Cotele au fost repartizate pe unităţi administrativ-teritoriale, iar acestea pot fi realizate doar de către gestionarul de fond cinegetic care are contract cu primăria şi doar de către personalul tehnic angajat al gestionarului, fiind exclusă posibilitatea realizării acestor cote de către membri, invitaţi sau alte persoane terţe. La baza de calcul pentru acordarea nivelului de prevenţie pentru fiecare UAT au stat pagubele produse şi plătite în anii 2020 şi 2021, precum şi raportul privind conflictele produse realizat în cadrul proiectului LIFE for Bear. În ceea ce priveşte nivelul de intervenţie, cota a fost stabilită la 80 de exemplare. Din acest număr vor fi scăzute toate intervenţiile realizate în baza OUG 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru specia urs brun”, conchide sursa menţionată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.