Ministerul Educaţiei arată că aproximativ 65.000 de elevi se află în situaţie de risc cu privire la neîncheierea mediei pe semestrul I, imposibilitatea de acces la resursele tehnologice fiind factorul principal. Alte cauze sunt neparticiparea la cursuri şi situaţiile medicale. Ministrul Sorin Cîmpeanu şi reprezentanţii inspectoratelor şcolare au discutat măsuri privind asigurarea cadrului legal flexibil în vederea încheierii situaţiei şcolare la finalul semestrului I.
UPDATE - Ulterior, Ministerul Educaţiei a revenit, nuanţând al doilea paragraf al comunicatului.
"La acest moment, conform datelor transmise de către unităţile şcolare, prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene/ISMB, se estimează că un număr de cca.65.000 de elevi se află în situaţie de risc cu privire la neîncheierea mediei pe semestrul I din cauza imposibilităţii de acces la resursele tehnologice - factor principal, la care se adaugă şi alte motive precum neparticiparea la cursuri, situaţii medicale etc. Trebuie avut în vedere că, în ultimii ani, numărul elevilor care se aflau anual în această situaţie era de aproximativ 15.000", arată sursa citată.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ŞTIREA INIŢIALĂ - Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu, a organizat, luni, o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali, tema principală fiind identificarea numărului de elevi aflaţi în situaţie de risc cu privire la neîncheierea situaţiei şcolare pentru semestrul I, precum şi măsurile ce se impun în această situaţie.
"La acest moment, conform datelor transmise de către unităţile şcolare, prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene/ISMB, se estimează că un număr de cca. 65.000 de elevi se află în situaţia de a nu avea media încheiată, imposibilitatea de acces la resursele tehnologice fiind factorul principal, la care se adaugă şi alte motive precum neparticiparea la cursuri, situaţii medicale etc. Trebuie avut în vedere că, în ultimii ani, numărul elevilor care se aflau anual în această situaţie era de aproximativ 15.000", se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Educaţiei.
Conform sursei citate, măsurile necesare identificate până în prezent sunt: desfăşurarea de activităţi remediale pe parcursul semestrului al II-lea, cu identificarea surselor de finanţare pentru plata cadrelor didactice; prelungirea perioadei de încheiere a situaţiilor şcolare neîncheiate în semestrul I, de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea; posibilitatea încheierii mediilor cu minimum două note, indiferent de numărul orelor alocate săptămânal fiecărei discipline.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.