Ministerul Educaţiei anunţă, vineri seară, că a fost majorat bugetul prevăzut pentru învăţământ în anul 2024, având o valoare de peste 74 de miliarde de lei, echivalentul a 4,3 % din PIB. ”Este o creştere istorică”, a transmis ministrul Ligia Deca.
”A fost majorat bugetul prevăzut pentru învăţământ în anul 2024 - are o valoare de peste 74 de miliarde de lei, echivalentul a 4,3 % din PIB. Vom avea cu peste 20 de miliarde de lei mai mult pentru educaţie”, au transmis, vineri seară, reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
Potrivit acestora, bugetul de stat prevăzut înregistrează o creştere de 56% faţă de execuţia din 2023, fiind în valoare de peste 57 de miliarde de lei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Este principala sursă de finanţare pentru învăţământ, căreia i se adaugă bugetul de stat - sume defalcate din TVA prin bugetele locale, venituri proprii ale instituţiilor de învăţământ superior şi bugetele locale din venituri proprii”, au mai transmis oficialii ministerului.
Potrivit acestora, sumele prevăzute în bugetul Ministerului Educaţiei asigură, printre altele:
- plata salariilor majorate ale personalului din învăţământ, inclusiv pentru cele 1200 de posturi de consilieri şcolari acordate anul acesta;
- plata burselor pentru elevi şi studenţi, al căror număr şi cuantum au crescut faţă de anul trecut;
- investiţiile prin PNRR pentru dotarea şcolilor, digitalizare, formarea cadrelor didactice, microbuze pentru elevi, campusuri pentru învăţământ dual.
”Este o creştere istorică pentru educaţie. Implementarea graduală, dar continuă şi hotărâtă a noilor legi ale educaţiei va face ca investiţia în învăţământ să crească şi mai mult, pe măsura nevoilor şi a importanţei acestui domeniu esenţial!”, a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.