Ministerul Dezvoltării va moderniza fostul Palat Administrativ din Călăraşi, în şedinţa de Guvern de miercuri fiind aprobaţi indicatorii tehnico-economici. Valoarea totală a investiţiei depăşeşte 77 de milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul României a aprobat, în şedinţa de astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea şi modernizarea Centrului socio-cultural (fostul Palat Administrativ) din Călăraşi”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

Conform sursei citate, imobilul, construit în anul 1898, este un ansamblu monument istoric de importanţă naţională cuprins în Lista Monumentelor Istorice. Întrucât acesta se regăseşte în zona centrală a municipiului Călăraşi, se impune administrarea şi punerea în valoare a clădirii de patrimoniu, prin restaurare şi refuncţionalizare, astfel încât să poată fi folosit ca imobil administrativ şi centru expoziţional.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Prin proiect, se au în vedere lucrări de consolidare locală a elementelor de structură, lucrări de intervenţie pentru reabilitarea arhitecturală a anvelopei clădirii şi lucrări de intervenţii şi de reorganizare funcţională.

Valoarea totală a investiţiei este de 77.152.457,15 lei, din care Ministerul Dezvoltării va asigura 71.182.627,64 lei, diferenţa fiind alocată de Consiliul Judeţean Călăraşi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.