Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, reabilitarea, modernizarea şi dotarea secţiei TBC a fostului spital judeţean Arad, imobil înscris în Lista Monumentelor Istorice, şi transformarea acesteia într-un centru de îngrijiri paliative, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Valoarea totală a investiţiei este de 58.415.000 lei, iar durata de proiectare şi execuţie a obiectivului este estimată la 15 luni, iar proprietarul clădirii şi beneficiarul investiţiei este Arhiepiscopia Aradului.
În România, peste 172.000 persoane au nevoie anual de îngrijiri paliative, dintre care peste 60.000 sunt bolnavi oncologici. La nivel naţional, gradul de acoperire cu servicii specializate este de sub 7% din necesar – acesta este motivul pentru care Ministerul Dezvoltării a propus adoptarea acestui act normativ, a precizat ministrul dezvoltării, Cseke Attila, potrivit unui comunicat oficial. Astfel, prin investiţia propusă, se doreşte extinderea serviciilor medicale prin creşterea nivelului calitativ al condiţiilor de îngrijiri paliative şi îmbunătăţirea dotărilor de care vor dispune atât pacienţii, aparţinătorii acestora, dar şi personalul medical. Prin proiect, se propune reabilitarea şi modernizarea clădirii principale, împreună cu magaziile, capela şi anexele, precum şi dotarea acestora în vederea bunei desfăşurări a activităţii şi a respectării standardelor de calitate şi a normelor în vigoare. Astfel, imobilul va avea o suprafaţă totală construită de 1.199 mp, pe un regim de înălţime de D+P+2E (demisol + parter + 2 etaje), iar principalele lucrări vor consta în renovarea faţadelor, refacerea finisajelor interioare, înlocuirea uşilor şi ferestrelor, recompartimentarea spaţiilor existente, izolarea termică, modernizarea instalaţiilor electrice, termice şi sanitare. Valoarea totală a investiţiei este de 58.415.000 lei, iar durata de proiectare şi execuţie a obiectivului este estimată la 15 luni, iar proprietarul clădirii şi beneficiarul investiţiei este Arhiepiscopia Aradului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.