Zeci de oameni s-au adunat, luni seară, la gura Minei Lupeni pentru a-i întâmpina pe cei aproximativ 80 de mineri blocaţi în subteran, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile şi unele drepturi restante.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Familiile minerilor care s-au blocat în subteran, timp de şase zile, s-au adunat în faţa intrării în Mina Lupeni, pentru a-i întâmpina pe cei care au protestat în subteran.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Oamenii au strigat "Cinste lor, cinste lor, cinste lor, minerilor", "Minerii şi Valea şi-au pierdut răbdarea", "Unitate".
 
"Am decis să mergem înainte şi să mergem afară, chiar dacă mai sunt unele puncte nerezolvate", a declarat unul dintre mineri, după ce a ieşit la suprafaţă.
 
 
Un alt miner dintre cei care au fost blocaţi în subteran a anunţat că acesta a fost ultimul său şut, el urmând să intre în pensie după 25 de ani de muncă în mină.
 
"Totul a fost greu. 25 de ani de mină nu a fost deloc uşor. Nu mă gândeam că aşa va fi ultimul şut”, a declarat bărbatul.
 
 
Mai mulţi mineri salvatori au coborât, luni după-amiaza, în subteranul Minei Lupeni, pentru a le arăta celor aproximativ 80 de mineri blocaţi în subteran de şase zile, angajamentul semnat de ministrul Economiei, Virgil Popescu, şi ministrul Muncii, Raluca Turcan, cu privire la soluţiile găsite pentru rezolvarea revendicărilor minerilor.
 
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat luni că s-au găsit soluţii pentru rezolvarea situaţiei în care se află minerii de la Complexul Energetic Hunedoara, pentru a plăti salariile restante, dar şi restul beneficiilor restante.
 
"S-au găsit soluţii pentru rezolvarea situaţiei în care se află minerii de la CEH. Astăzi am avut o nouă rundă de discuţii cu reprezentanţii celor de la CEH. Totodată, în urma discuţiilor pe care le-au avut şi cu ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale Raluca Turcan s-a găsit modalitatea pentru a plăti salariile restante, dar şi restul beneficiilor restante. Vom lucra în continuare şi la rezolvarea problemelor pe termen lung, pentru că situaţia CEH nu este una simplă, nici uşoară, dar am încredere că se vor găsi cele mai bune soluţii", a scris ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe contul de Facebook.
 
De asemenea, ministrul Muncii Raluca Turcan a anunţat, după ce a avut o întâlnire luni cu reprezentanţii minerilor, că cei aproape 3.000 de angajaţi de la Complexul Energetic Hunedoara îşi vor primi salariile în trei tranşe, prima fiind acordată pe 25 şi 26 februarie. Ea a adăugat că va avea la dispoziţie trei luni compania să se reorganizeze şi să prezinte un plan de dezvoltare care să asigure funcţionarea pe termen lung.
 
Aceasta a mai precizat că sunt aproximativ 3.000 de oameni care lucrează în activitatea minieră, la care se adaugă alte 1.000 de persoane cu activitate în energie şi minerii care sunt blocaţi în mină.
 
„Îmi exprim speranţa ca minerii să înceteze greva să iasă la suprafaţă, să nu mai gândească varianta intrării în greva foamei”, a mai afirmat ministrul Muncii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.