Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, susţine că scopul depolitizării nu este de a scoate din sistemul de sănătate orice persoană care are vreo afiliere politică, ci de a facilita accesul în sistem pentru oamenii competenţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ioana Mihăilă a fost întrebată duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, ce va face pentru depolitizarea sistemului de sănătate.  

“Trebuie să înţelegem că această depolitizare nu trebuie văzută ca un scop în sine, Depolitizarea este un pas pentru a creşte eficienţa managementului, pentru că atunci când managementul la orice nivel al sistemul de sănătate este unul corect, competent şi fără legături politice, există şansa ca acel management să fie eficient. Scopul depolitizării nu este de a scoate de peste tot din sistemul de sănătate orice persoană care are vreo afiliere politică, ci este de a facilita accesul în sistemul de sănătate al oamenilor competenţi. Şi atunci ce vrem să facem este să organizăm concursuri unde să putem selecta cei mai competenţi oameni pentru postul respectiv”, a declarat Ioana Mihăilă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ea a fost întrebată dacă concursuri vor fi organizate în toate spitalele.

“Ar fi foarte bine ca reforma din sistemul de sănătate şi toate reformele de altfel să poată fi făcută în şase luni. Din păcate, nu este posibil acest lucru. Vom organiza concursuri la spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii, acolo unde nu exisă mandat al unui manager care a fost obţinut prin concurs. Dar în paralel vrem să întărim capacitatea Consiliului de Administraţie şi vrem să avem mai multe mecanisme de control al managerilor care ajung în poziţiile de manager. Intrarea în sistem nu este suficientă, trebuie să existe monitorizare şi control şi sancţiuni acolo unde performanţele managementului nu ating cotele”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Mihăilă consideră că trebuie întărite consiliile de administraţie nu doar cu medici, ci şi cu personal cu expertiză în sistemul medical sau cu jurişti.

“Cred că trebuie intărite acele consilii de administraţie nu doar cu medici, trebuie întărite cu personal care are oarecare expertiză în sistemul medical, dar trebuie întărite şi cu jurişti buni, trebuie întărităeşi cu economişti buni, nu aş vedea de ce aceste consilii să conţină doar medici”, a menţionat Mihăilă.

Ea a mai transmis că la spitalele unde expiră mandatele directorilor interimari va începe organizarea de concusuri.

“Pentru managementul spitalelor din subordinea Ministerului Sănătăţii, acolo unde avem manageri interimari, în general am prelungit mandatele managerilor interimari cu până la trei luni pentru a avea timp să organizăm concursul. Şi atunci, acolo unde expiră mandatele interimarilor, deja începem să organizăm concursuri, sperând ca până la finalul anului să nu mai avem management interimar în spitalele din subordinea MS”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Mihăilă a precizat că aproximativ 55-60 de spitale se află în subordinea Ministerului Sănătăţii, iar cele mai multe dintre acestea sunt conduse de directori interimari.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.