Medicul militar Costin Duţu a transmis, sâmbătă, un mesaj către toţi cei care neagă existenţa virusului, dar şi celor care critică personalul medical, pentru diferite motive. ”V-aţi aşezat semidoct, pe marginea pandemiei, spărgând seminţe negaţioniste”, afirmă medicul, acuzând negaţionişitii că au dus la umplerea spitalelor. ”Acum vă scurmaţi agendele telefonice după câte un pat viitor pentru boalacarenuexistă”, mai spune medicul, atrâgându-le, însă, atenţia tuturor că nu patul îi tratează, ci medicii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central " Dr. Carol Davila" a publicat, sâmbătă, pe pagina oficială de Facebook, mesajul semnat de medicul militar Costin Dutu, medic primar chirurgie generală, competenţă chirurgie oncologică, competenţă chirurgie laparoscopică, doctor în ştiinţe medicale. 

Mesajul este intitulat ”Medicii, de la burn out la burn in”.

”Le cereti medicilor comunicare. De 9 luni, breasla medicală a explicat şi pe înţelesul unei amoebe pericolul covidului. Aiurea. Surdele voastre urechi stau în fanatice perne şi se deschid doar la bitmani şi alţi conspiraţionisti siniştri. Le cereţi empatie. Câtă empatie e într-o gloată care din motive "spirituale" îşi dă coate si se calcă în picioare strigând "JOS MEDICII" pentru că, blasfemie!!! trebuie să poarte mască? Le cereţi competenţă. Câtă competenţă e în postările voastre care neagă virusul pe motiv că nu se vede şi nu se pipăie? Aţi încercat la fel şi cu curentul electric? Internetul, ca şi istoria, justifică orice. Dar aveţi grijă, istoria îşi plăteşte greşelile. Le cereti medicilor ceea ce nu aveţi”, a scris medicul pe Facebook.

Acesta acuză negaţioniştii că au dus la umplerea spitalelor.

”V-aţi aşezat semidoct, pe marginea pandemiei, spărgând seminţe negaţioniste peste capetele anestezistilor, infecţionistilor şi urgentiştilor trecuţi de mult de pragul unui burn-out. Trăgeati pseudosavant din ţigară pe lângă tuburile prea puţine cu oxigen şi umpleaţi terapiile prin minciunile voastre”, a mai scris medicul militar.

Acesta a trecut în revistă şi criticile aduse medicilor de la debutul pandemiei:

”Le-aţi urlat în martie să lase teama şi să fie naibii eroi să salveze lumea, că de aia sunt plătiţi.

I-aţi acuzat în aprilie că nu se îmbracă în combinezoane pentru că nu au buzunare pentru şpagă.

I-aţi vorbit în mai că iau bani de la UE (!) ca să declare falşi pacienţi covid.

I-aţi batjocorit toată vara de pe marginea piscinelor de fiţe că stau prin spitale covid pe unde suflă vântul deşi se topeau de căldură în combinezoane.

Acum, un medic de 48 de ani a ars la propriu încercând să îşi ocrotească pacienţii prea mulţi, Doamne, mult prea mulţi. Voi, inconştienţii colectivi ai "nuexistăcovid", tăceţi acum mâlc şi vă scurmaţi agendele telefonice după câte un pat viitor pentru boalacarenuexistă. Că nu se ştie cum bate vântul cu ARN şi, oricum, foaia de internare nu include (până când???) şi profilul de facebook. Dar nu patul vă tratează, hăhăitorilor, ci laşii ăştia în alb care fug de responsabilitate direct în flăcări”, a mai scris medicul, referindu-se la doctorul de la ATI Nemţ, rănit în timp ce încerca să-şi salveze pacienţii în incendiul de la secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.