Ministerul Educaţiei le transmite sindicaliştilor care ameninţă cu boicotarea simulării Evaluării Naţionale că boicotul nu este o soluţie, făcând apel la cadrele didactice să nu îi afecteze pe elevi prin demersuri radicale şi reamintindu-le că tocmai au primit o mărire salarială de 20%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Boicotul nu este o soluţie! Facem un apel la cadrele didactice, care tocmai au primit o creştere salarială de 20%, începând cu 1 martie 2018, să nu îi afecteze pe elevi prin demersuri radicale. Aceştia se află în faţa primei lor simulări de examen, iar impactul emoţional asupra lor este unul puternic", transmite ministerul.

De asemenea, ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, le reaminteşte reprezentanţilor sindicali că sunt în plin proces de renegociere a contractului colectiv de muncă şi, potrivit prevederilor acestuia, sindicatele s-au angajat să nu declanşeze conflicte de muncă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ca răspuns la revendicările sindicaliştilor, Ministerul Educaţiei Naţionale precizrază că este în contact permanent cu sindicatele din învăţământ, iar deciziile luate vin în urma consultării directe cu liderii federaţiilor sindicale şi că şi Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată cu o largă consultare a sindicatelor.

În ceea ce priveşte vârsta de pensionare, la nivelul Uniunii Europene se doreşte creşterea vârstei de pensionare, nu scăderea ei, răspune instituţia solicitării sindicaliştilor de a se putea pensiona cu 3 ani înintea împlinirii vârstei legale, fără ca aceasta să le afecteze nivelul pensiei.

"Tendinţa este confirmată chiar de profesorii care fac solicitări pentru a fi menţinuţi în activitate peste vârsta de pensionare". argumentează MEN.

Cadrele didactice, membre de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, au optat să boicoteze simularea examenului de evaluare naţională, care are loc în perioada 5-7 martie 2018, anunţă FSLI, precizând că angajaţii din educaţie au recurs la această formă de protest din cauza nemulţumirilor majore şi a lipsei de răspuns din partea Guvernului, dar şi a liderilor celor două Camere din Parlamentul României, la solicitările lor.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.