Medicul Mircea Beuran a fost reţinut joi pentru 24 de ore, anunţă DNA, precizând că medicul urmează să fie prezentat vineri Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. El este acuzat că a primit suma de 10.000 de euro de la un medic pentru a propune în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea Chirurgie generală, pe o perioadă determinată, dar şi pentru a asigura câştigarea concursului de către cel care i-a dat banii. Conform DNA, până în prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 februarie 2020, a inculpatului: BEURAN MIRCEA, care la data faptei îndeplinea funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită”, anunţă joi seară DNA, după ce medicul Beuran a fost audiat timp de mai multe ore şi după ce la domiciliul său şi la biroul său de la Spitalul Floreasca au avut loc percheziţii.
Conform DNA, în data de 18 decembrie 2018, Beuran, în calităţile menţionate mai sus, a acceptat şi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către martor. Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs. Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, precizează DNA.
La data de 14 februarie 2020, inculpatul Beuran Mircea urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.