Medicul Marin Burlea a fost decorat post-mortem de către peşedintele Klaus Iohannis, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. Şeful statului a apreciat ”excepţionala sa dăruire pe care a pus-o, vreme de o viaţă, în slujba îngrijirii aproapelui”. Reprezentanţii Societăţii Române de Pediatrie, dar şi conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi au transmis mesaje de condoleanţe.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat, vineri, decretul de decorare post-mortem a profesorului universitar doctor Marin Burlea.
”Astfel, în semn de înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru excepţionala sa dăruire pe care a pus-o, vreme de o viaţă, în slujba îngrijirii aproapelui, constituind un reper al învăţământului şi al practicii medicale româneşti, Preşedintele României a conferit post-mortem Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler profesorului universitar doctor Marin Burlea”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Marin Burlea, care era preşedinte al Societăţii Române de Pediatrie, a murit, vineri, la Instititul de Oncologie din iaşi.
”S-a stins o viaţă de om! Dumnezeu să-i dea odihna cea veşnică, iar familiei îndoliate tăria de a trece prin această grea încercare şi bucuria amintirii sale veşnice”, au transmis reprezentanţii Societăţii Române de Pediatrie.
De asemenea, conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a transmis un mesaj de condoleanţe.
Profesorul Marin Burlea s-a născut în 1949, în comuna Vidra, judeţul Ilfov, a absolvit Liceul „Mihai Eminescu” din Iaşi şi a devenit medic după ce a învăţat în amfiteatrele Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi (făcând parte din promoţia 1973).
Marin Burlea a susţinut cursuri la disciplina Pediatrie, a fost membru al Senatului UMF “Grigore T. Popa” şi Prorector al Universităţii între 2004-2006.
Profesorul Marin Burlea a fost, printre altele, director general al Spitalului Clinic de Urgenţe pentru Copii “Sf.Maria” Iaşi şi a susţinut o prodigioasă activitate în Asociaţia Europeană de Pediatrie (EPA) şi Academia Europeană de Pediatrie (EAP).

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.