Medicul de la Institutul Fundeni acuzat că miercuri dimineaţă, pe Şoseua Fundeni, a ameninţat un şofer cu un pistol în urma unui incident în trafic şi-a explicat atitudinea într-o postare pe Facebook, afirmând că a considerat că şoferul reclamant i-a pus viaţa în pericol prin comportamentul imprudent, iar ”într-un moment de panică”, a ridicat pistolul airsoft. ”Deşi nimic nu justifică gestul meu, pe care îl regret sincer, acest eveniment a survenit şi pe fondul unui surmenaj”, scrie medicul, precizând că acest incident nu reflectă activitatea sa ca medic şi nici standardele morale şi profesionale ale Spitalului Fundeni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Regret profund escaladarea conflictului din trafic în care am fost implicat în această dimineaţă în drum spre locul de muncă. Am considerat că şoferul reclamant mi-a pus viaţa în pericol prin comportamentul său imprudent, schimbând banda de circulaţie fără semnalizare şi efectuând alte şicane în trafic. M-am simţit ameninţat şi, într-un moment de panică, am ridicat pistolul airsoft, fără a-l îndrepta spre şofer, cu intenţia de a preveni alte incidente, nicidecum de a face rău”, scrie medicul Mihai Eftimie.
El subliniază că, deşi nimic nu justifică gestul său, pe care îl regretă sincer, acest eveniment a survenit şi pe fondul unui surmenaj.
”Colegii şi pacienţii mei pot confirma că nu am lipsit niciodată nemotivat de la muncă şi că activitatea mea profesională este impecabilă. Sunt prezent zilnic în spital, de cele mai multe ori îmi văd pacienţii inclusiv în weekenduri, iar în ultimele zile mi-am continuat activitatea medicală în ciuda unei crize de astm documentată. Am lucrat permanent, punând întotdeauna pacienţii pe primul loc, indiferent de starea mea”, relatează medicul.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Medicul adaugă că acest incident nu reflectă activitatea sa ca medic şi nici standardele morale şi profesionale ale Spitalului Fundeni.
”În afara spitalului, sunt un om şi, ca orice om, pot face greşeli. Voi continua să cooperez pe deplin cu autorităţile în cadrul investigaţiilor şi îmi asum responsabilitatea pentru acţiunile mele”, dă el asigurări.
Medicul de la Spitalul Fundeni este acuzat că a ameninţat un şofer cu pistolul în urma unui conflict în trafic şi că a încercat să fugă în momentul în care i s-a solicitat să permită să-i fie controlat autoturismul, precum şi un control corporal, de către poliţiştii sesizaţii prin apel 112 de către persoana ameninţată. În interiorul autoturismului au fost găsite două pistoale airsoft şi o macetă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.