Medicul Bogdan Socea îşi anunţă demisia din funcţia de manager al Spitalului „Sfântul Pantelimon”, precizând că anunţul vine ”în lumina solicitării domnului ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi a orimului ministru, precum şi a circumstanţelor recente”. El exprimă angajamentul personalului unităţii sanitare faţă de pacienţi şi de comunitatea pe care o deserveşte. ”Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” rămâne dedicat furnizării de servicii medicale de calitate şi sigure pentru toţi pacienţii noştri”, subliniază Socea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În urma declaraţiilor domnului Ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, doresc să adresez următoarele puncte de clarificare şi să exprim angajamentul nostru faţă de pacienţi şi de comunitatea pe care o deservim. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a solicitat zilele trecute demisia mea şi a directorului medical. Această decizie vine pe fondul unor anchete în desfăşurare şi a unor evenimente recente care au afectat încrederea publicului în Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”. Recent, spitalul nostru a fost în centrul unui scandal major. Înţelegem pe deplin gravitatea situaţiei şi impactul negativ pe care acesta l-a avut asupra familiilor pacienţilor şi asupra încrederii comunităţii în sistemul de sănătate”, afirmă medicul în mesajul postat vineri pe Facebook.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El subliniază cooperarea cu autorităţile.
”Dorim să subliniem că suntem angajaţi pe deplin în cooperarea cu autorităţile competente pentru a clarifica circumstanţele acestor tragedii. Totodată, am investigat intern fiecare detaliu al acestor evenimente pentru a identifica eventualele deficienţe şi a implementa măsurile necesare. În perioada recentă, am demarat o serie de acţiuni pentru a îmbunătăţi calitatea şi siguranţa serviciilor medicale. De asemenea, am iniţiat o revizuire a tuturor protocoalelor şi procedurilor din secţia de Terapie Intensivă”, spune Bogdan Socea.
Medicul precizează că Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” rămâne dedicat furnizării de servicii medicale de calitate şi sigure pentru toţi pacienţii, înţelegând importanţa accesului la îngrijire medicală de urgenţă şi depunând eforturi pentru îmbunătăţirea continuă a standardelor de practică medicală.
”În lumina solicitării domnului Ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi a Primului Ministru, precum şi a circumstanţelor recente, îmi prezint demisia din funcţia de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” Bucureşti, pentru a sprijini eforturile de restabilire a încrederii publicului în această instituţie”, anunţă medicul Bogdan Socea în finalul mesajului.
Doi medici de la Secţia ATI  a Spitalului Pantelimon au fost plasaţi în arest preventiv pentru 30 de zile sub acuzaţia de omor calificat cu premeditare după moartea unui pacient căruia i-ar fi fost scăzută doza de noradrenalină.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.