Directorul medical al Institutului "Matei Balş", Adrian Marinescu, consideră că, în cazul actorului Alexandru Arşinel, faptul că fusese vaccinat l-a ajutat să nu dezvoltă o formă gravă de COVID-19. "(...) din punctul meu de vedere, este dovada că, în momentul în care mă vaccinez, şi dacă mă infectez, nu voi face boala, nu voi face o formă severă, nu voi avea complicaţii", afirmă el. Medicul adaugă că în urma vaccinului este importantă şi imunitatea la nivel celular. "Contează imunitatea pe care o obţin prin anticorpi (...) dar contează şi imunitatea la nivel de celule, vorbim de celule cu memorie în aşa fel încât, dacă m-am vaccinat şi vin din nou în contact cu virusul, voi fi protejat şi la nivel celular. Ceea ce înseamnă că imunitatea ar putea să ţină în mod clar mai mult decât ştiam la început", arată Marinescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Adrian Marinescu a afirmat, miercuri seară, la Digi 24, că în cazul lui Alexandru Arşinel vaccinul l-a ajutat să nu facă o formă severă de COVID-19.

"Eu cred că se întâmplă exact invers, din punctul meu de vedere, este dovada că, în momentul în care mă vaccinez, şi dacă mă infectez, nu voi face boala, nu voi face o formă severă, nu voi avea complicaţii. Şi discutăm de persoane vulnerabile, şi vorbesc aici de vârstă, de boli cronice, care dacă s-ar infecta şi n-ar fi vaccinate ar avea din păcate o probabilitate mare să facă o formă severă, să-şi pună viaţa în pericol. Deci până la urmă vaccinul înseamnă o probabilitate mai mică de a mă infecta, dar şi dacă mă infectez ceea ce contează şi face diferenţa este că nu voi avea o formă severă. Cu cea mai mare probabilitate. Şi de fapt, acesta este obiectivul, a-i proteja pe cei vulnerabili. E un obiectiv individual pentru cel care e vulnerabil şi, bineînţeles, la nivel de masă, în momentul în care imunizarea este extinsă duce la ceea ce ne dorim, la întoarcerea la normalitate, atunci când se va atinge acel punct", a explicat medicul.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a declarat, răspunzând unei întrebări, că actorul Alexandru Arşinel nu a avut nevoie de oxigen.

"Nu a avut nevoie (de oxigen - n.r.). Doamne ajută să fie în regulă (...) ce e important e ca în timpul cel mai scurt să se întoarcă la viaţa pe care o ştim noi toţi, cum e maestrul", a adăugat Marinescu.

El a vorbit şi despre imunitatea la nivel celular care este dobândită în urma vaccinării.

"Sigur că ne-am dori să fie un vaccin 100%. (..) şi dacă ne gândim la anumite sezoane când ne-am vaccinat antigripal, au fost momente când eficienţa era între 40% şi 60%, aici e un aspect, chiar în sezonul dinainte de pandemie, şi nu ne uitam la asta (...) Contează imunitatea pe care o obţin prin anticorpi - sigur, e importantă, toată lumea îşi măsoară titrul de anticorpi, spun eu că a ajuns să fie un sport naţional -, dar contează şi imunitatea la nivel de celule, vorbim de celule cu memorie în aşa fel încât, dacă m-am vaccinat şi vin din nou în contact cu virusul, voi fi protejat şi la nivel celular. Ceea ce înseamnă că imunitatea ar putea să ţină în mod clar mai mult decât ştiam la început - şase luni. Sunt studii care vorbesc de o perioadă chiar de un an", a detaliat Adrian Marinescu.

Actorul Alexandru Arşinel, în vârstă de 81 de ani, şi soţia lui, Marilena, sunt internaţi de o săptămână la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti, după ce au fost diagnosticaţi cu Covid-19, la două luni de la vaccinare.

Contactat telefonic de News.ro, directorul adjunct al Teatrului „Constantin Tănase” a spus că ei se simt „nefiresc de cum ar trebui să ne simţim, având în vedere că am parcurs toate etapele”.

Cu o voce slăbită, respirând greu, el a adăugat: „Am făcut toate vaccinurile (ambele doze, n.r.) şi de patru, cinci zile suntem internaţi aici, unde e domnul doctor Marinescu. Medicii spun că avem o formă uşoară”.

În 2017, Arşinel a fost supus unei intervenţii în urma unui infarct, iar în 2013, unui transplant de rinichi şi a suferit mai multe intervenţii la coloană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.