Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) a transmis, miercuri, că reintroducerea cardului de sănătate, la 1 octombrie, a crescut considerabil interacţiunea dintre medic şi pacient, dar şi timpii de aşteptare, lucruri contraindicate în limitarea pandemiei de coronavirus. ”Cardul de sănătate poate fi considerat un obiect contaminat, iar tranzitarea acestuia între pacient-medicfarmacist îi poate pune în pericol pe toţi cei care lucrează cu cardul”, au transmis medicii de familie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”SNMF a contestat argumentat prevederile OUG nr. 162/2020 prin care s-a decis reintroducerea cardului de sănătate în reţeaua de medicină primară. Am primit asigurări că va fi revizuită această măsură, însă, de la 1 octombrie 2020, cardul de sănătate a devenit din nou biletul de acces la medicul de familie”, a transmis SNMF, miercuri, printr-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, la 7 zile de când cardul de sănătate a redevenit obligatoriu s-a constatat:

”- au crescut timpii de aşteptare pe holurile cabinetelor de medicina familiei şi, implicit, interacţiunea pacienţilor programaţi sau nu, inclusiv cea a pacienţilor cu afecţiuni respiratorii, crescând semnificativ riscul de infectare cu SARS-CoV-2;

- a crescut durata de interacţiune medic-pacient din considerente pur birocratice şi nu prin mărirea timpilor dedicaţi consultaţiei;

- prin funcţionarea greoaie şi uneori lipsa totală a funcţionării sistemului informatic se înregistrează blocaje în care pacienţii şi medicii stau în aşteptare;

- au fost situaţii în care pacienţii, deprinşi în ultimele luni să se prezinte la medicul de familie fără card, au fost nevoiţi să renunţe la serviciul medical. Unii au optat pentru reprogramare, însă alţii au fost nevoiţi să se întoarcă în aceeaşi zi. Tot acest demers înseamnă timp, cheltuieli şi deplasări inutile şi, mult mai îngrijorător, expunere la risc de îmbolnăvire.

- întreruperea temporară a tratamentelor pentru boli cronice la pacienţii aflaţi în imposibilitatea de a-şi ridica reţeta şi care nu îşi permit achiziţionarea necompensată a medicamentelor, fie doar şi pentru câteva zile”. 

”Cardul de sănătate poate fi considerat un obiect contaminat, iar tranzitarea acestuia între pacient-medicfarmacist îi poate pune în pericol pe toţi cei care lucrează cu cardul”, au mai transmis medicii de familie.

Potrivit medicilor ”reintroducerea utilizării cardului în asistenţa medicală primară nu poate fi parte a unui set de măsuri care au ca scop limitarea răspândirii infecţiei SARS-CoV-2”.

”Cardul de sănătate este utilizat strict pentru verificarea serviciilor acordate de către furnizorii de servicii medicale, deci un mijloc de control al costurilor în sensul micşorării acestora prin limitarea accesului la servicii. Reintroducerea cardului nu are nicio legătură cu îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei. Avem convingerea că o eventuală economie adusă de măsura reintroducerii cardului în medicina de familie prin mult-speratul control al costurilor va aduce prejudicii incalculabile societăţii şi sănătăţii populaţiei. SNMF solicită, în acest context, renunţarea temporară la utilizarea cardului de sănătate în asistenţa medicală primară, segment cu un rulaj crescut de pacienţi”, au mai transmis medicii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.