Medicii de familie protestează, vineri şi luni, faţă de expirarea contractelor cu casele de asigurări, aceştia urmând să acorde consultaţii pacienţilor, dar nu vor da trimiteri şi nu vor prescrie reţete compensate şi gratuite, potrivit preşedintelui Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), Rodica Tănăsescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Vrem ca, odată pentru totdeauna, să intrăm în legalitate. De 15 ani suntem obligaţi să semnăm contracte retroactiv. Aceste contracte au expirat la 1 aprilie. Chiar dacă este prelungită valabilitatea, noi trebuie să semnăm acte adiţionale", a spus medicul Rodica Tănăsescu pentru News.ro.

Preşedintele SNMF a afirmat că decizia de a nu prescrie reţete compensate şi gratuite sau de a nu da trimiteri timp de două zile este şi o formă de protest fată de nepăsarea autorităţilor la cererile medicilor, care nu vor altceva decât să se intre în legalitate.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Cerem o lege stabilă şi coerentă. Vom semna actele adiţionale imediat ce vom fi solicitaţi să le semnăm, dar vrem să se ştie că nu mai putem funcţiona în ilegalitate şi nici «umanitar», întrucât Curtea de Conturi nu judecă activitatea nostră în funcţie de gesturile umanitare", a adăugat Tănăsescu.

Preşedintele SNMF a precizat că zeci de medici de familie care au prescris reţete unor pacienţi cu afecţiuni oncologice pe baza scrisorii medicale eliberate de specialişti au fost obligaţi să plătească tratamentele, ceea ce nu este corect.

"Avem zeci de imputări pentru tratamente oncologice, şi nu vorbim de zone care abundă de oncologi, ci unde numărul lor este foarte mic. La  fel şi în cazul pacienţilor cu diabet. Dacă într-o zonă există un singur diabetolog şi 16.000 de bolnavi, nu este firesc ca medicul de familie să scrie reţeta în baza scrisorii medicale eliberată de specialist. Asta vrem să rezolvăm", a adăugat Tănăsescu.

Ea a ţinut să menţioneze că pacienţii au înţeles acţiunea medicilor de familie şi îi susţin. "Pacienţii ne-au înţeles şi ne susţin. Unii mai au ceva rezerve acasă, alţii cumpără pentru o zi sau două", a spus Tănăsescu.

Ministerul Sănătăţii a iniţiat un nou proiect de Hotărâre de Guvern pentru prorogarea până la data de 1 iulie 2016 a termenului de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, deşi acest act a fost aprobat de Executiv şi publicat în Monitorul Oficial din 23 martie pentru intrarea în vigoare la 1 aprilie. 

Amânarea intrării în vigoare a noului contract-cadru a figurat pe lista solicitărilor organizaţiilor medicilor de familie. Medicii de familie au anunţat că sunt decişi să refuze semnarea contractului cadru de acordare a serviciilor medicale începând cu 1 aprilie, dacă nu vor fi majorate bugetele alocate asistenţei primare. Ei au cerut retragerea de la publicare a contractului cadru 2016 - 2017 şi prelungirea actualului contract până la elaborarea unuia nou convenabil pentru ambele părţi. 

”Acest contract pe care îl semnăm cu CNAS impune mari restricţii, nu putem prescrie medicamente uzuale, pe care colegii noşti din Europa le pot prescrie. Nu putem recomanda investigaţii medicale uzuale, pe care colegii noşti din Europa le pot prescrie. Circuitul pacientului este o mare problemă. Accesul pacientului la anumite servicii este îngrădit”, a spus preşedintele SNMF. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.