Mai multe persoane sunt audiate, joi, la sediul Poliţiei Judeţului Iaşi, în dosarul stimulatoarelor cardiace prelevate de la pacienţi decedaţi, printre cei care au fost citaţi de procurori numărându-se medici ieşeni, dar şi pacienţi cărora li s-au montat astfel de dispozizive.
Ancheta este coordonată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Au fost citaţi mai mulţi medici din cadrul Secţiei de Cardiologie de la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, anchetatorii urmând a stabili dacă aceştia au ştiut că medicul Dan Tesloianu ar fi montat dispozitivele medicale fără respectarea legislaţiei.
Printrei cei audiaţi de procurori se numără şi câţiva pacienţi cărora li s-au montat stimulatoare cardiace.
Audierile se desfăşoară la sediul Poliţiei Judeţului Iaşi, surse din cadrul anchetei susţinând că în total au fost citate de procurori peste 20 de persoane.
Medicul cardiolog Dan Tesloianu, de la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, a fost reţinut pe 18 februarie în dosarul dispozitivelor medicale montate fără respectarea legislaţiei. El a fost ulterior arestat preventiv, prin decizia judecătorilor.
Medicul Tesloianu este acuzat că, încă din 2017, a montat cel puţin 238 de astfel de dispozitive, unele fiind prelevate de la persoane decedate, altele fără a li se cunoaşte provenienţa, deşi acest lucru este interzis de lege. De asemenea, procurorii afirmă că unele operaţii nu erau necesare, dar medicul a oferit pacienţilor săi medicaţie care să le inducă anumite simptome şi să se ajungă, astfel, la operaţie.
Parchetul General a anunţat că a extins urmărirea penală faţă de doi medici şi un fost manager de spital, în cazul stimulatoarelor cardiace prelevate de la cadavre. Procurorii au instituit sechestru pe mai multe bunuri şi sume de bani. Printre cei vizaţi se numără medicul Antoniu Petriş, fostul şef al Clinicii de Cardiologie de la spitalul Sfântul Spiridon Iaşi, precum şi Ioan Bârliba, fostul manager al spitalului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...