Un medic de la Spitalul din Tecuci a fost prins în flagrant în timp ce primea, de la o pacientă, 500 lei mită pentru a nu mai plăti taxele aferente perioadei în care a fost spitalizată. Medicul a fost pus sub control judiciar, însă are dreptul să profeze în continuare. Conducerea unităţii a anunţat că este vorba despre un medic chirurg şi s-a dispus o anchetă internă în acest caz.
Ofiţerii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, au prins în flagrant, u medic din cadrul Spitalului Municipal din Tecuci în timp ce primea cu titlu de mită suma de 500 lei de la o persoană denunţătoare, se arată într-un comunicat transmis, luni, de DGA.
Potrivit sursei citate, fapta a fost sesizată la Linia Telverde Anticorupţie 0800.806.806, acţiunea de prindere în flagrant fiind organizată la numai trei ore de la efectuarea apelului telefonic.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Din cercetări a rezultat faptul că medicul i-a precizat denunţătoarei că suma de bani solicitată reprezintă o “atenţie” pentru menţiunile pe care le-a făcut în fişa de internare şi în baza cărora aceasta nu va fi nevoită să plătească taxa de spitalizare.
În prezent, medicul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Contactat telefonic, managerul Spitalului Municipal "Anton Cincu", a afirmat că medicul în cauză, care lucrează în cadrul unităţii de circa zece ani, are dreptul să profeseze în continuare, însă va fi supus şi unei anchete interne.
"Nu ştim prea multe, dar nu i s-a interzis dreptul de a profesa. Lucrează de circa 10 ani aici şi este medic chirurg. Noi avem în total patru medici la chirurgie, iar dacă nu mai avea dreptul de a profesa, vă daţi seama că rămâneam cu trei medici şi trebuia să suspendăm linia de gardă, pentru că trebuie minim trei medici. El nu mi-a putut spune ce s-a întâmplat, fiind sub anchetă. Femeia care a făcut denunţul am înţeles că a stat doar 2-3 zile în spital, nu a stat prea mult. Aşteaptăm să primim şi o comunicare oficială de la DGA privind acest caz, urmând să fie demarată şi o anchetă internă",
a spus Claudiu Zara, managerul Spitalului Municipal Tecuci.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.