Dr. Doru Negru, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice, a atras atenţia asupra efectelor pe care le pot avea energizantele în corpul copiilor şi al tinerilor, mai ales dacă sunt consumate în exces. Dr. Negru spune că tinerii şi copiii nu au nevoie de astfel de băuturi, pe care le numeşte bombe calorice cu multă energie în volum foarte mic, cu eliberare rapidă. Creşterea bruscă a glicemiei, agitaţie, creşterea tensiunii, sunt doar câteva dintre efecte, spune medicul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Hai să ne gândim un piculeţ! Mai ţineţi minte că era pe vremuri o tâmpenie de reclamă: ”Părinţi, daţi copiilor dulciuri!” Hai să le stricăm dinţii, hai să-i îngrăşăm, hai să-i agităm şi aşa mai departe. 

Ce sunt aceste energizante? Cafeină şi glucoză. Păi copilul e şi aşa agitat, îi mai trebuie să se mai agite? Păi, o să spuneţi: ”Are nevoie, că se duce la şcoală să înveţe mult”. Foarte bine, nimeni nu-l împiedică să înveţe, cafeina nu face decât să stoarcă ultimele rezerve de energie din celulă. În condiţiile în care, ca să înveţi foarte bine, nu trebuie decât să faci din când în când pauză şi să alternezi stresul psihic al învăţatului cu stresul fizic al alergatului. Te opreşti din învăţat, faci câteva genuflexiuni, câteva mişcări sau poţi să alergi de trei ori în jurul blocului, ai încărcat bateriile şi te apuci din nou de învăţat, nu ai nevoie de aşa ceva. Sunt păcătoase, sunt păguboase, sunt rele”, a explicat dr. Doru Negru. 

Energizantele, alături de tutun, droguri şi alcool, o modă printre tineri. Medicul atrage atenţia că nu este nevoie de aceste băuturi care pot creşte tensiunea, glicemia şi starea de agitaţie. 

„Dacă nu ai energizantul la tine, nu eşti bun, e aceeaşi poveste şi cu drogurile, şi cu alcoolul, şi cu ţigările. Nu este nevoie, tinerii nu au nevoie, nu avem nevoie de aşa ceva. 

Sunt bombe calorice care au multă energie în volum foarte mic, cu eliberare rapidă. Te agită, îţi creşte glicemia până în pod, tot ce nu arzi se depune dar până apucă să se depună ai o agitaţie de nu se poate. Chiar nu merită, nu avem nevoie. Creşte tensiunea, creşte frecvenţa cardiacă, nu merită, vedeţi, este povestea aceea, toţi avem maşină, dacă la maşina diesel pe care o avem ai să pui combustibil de avion, o să bubuie, nu avem nevoie de aşa ceva. 

Noi suntem făcuţi să mâncăm alimente de calitate proastă, cu o calitate relativ mică de principii alimentare într-un volum relativ mare, pe care organismul nostru, încet, încet în timp, să le absoarbă în cantitate relativ mică în timp relativ lung. În momentul în care ai să vii cu o cantitate mare de hidraţi de carbon dintr-o dată, creşte glicemia până în pod, creşte tensiunea până în pod şi aşa mai departe”, a precizat medicul. 

Posibilitatea de apariţie a diabetului, mai mare în cazul celor care beau energizante. Medicul spune că acelaşi fenomen poate apărea şi în cazul acumulării kilogramelor. Băutura ar trebui folosită doar în cazuri excepţionale de oboseală şi pe o perioadă foarte mică de timp, mai spune acesta. 

„Un copil este agitat şi fără, un copil aleargă şi fără, nu are nevoie de aşa ceva. Evident, copilul vrea dulciuri, pentru că dulciurile înseamnă energie multă într-un volum mic cu eliberare rapidă, dar el nu are nevoie de aşa ceva pentru că el şi aşa aleargă deci nu-i trebuie. 

E aceeaşi prostie. De ce nu dăm copiilor ţigări, alcool, droguri, de ce nu le dăm dulciuri? Pentru că nu este nevoie. Probabilitatea de a face un diabet în timp este mai mare decât la cei care nu beau energizante. Probabilitatea de a te îngrăşa este mai mare pentru că nu ai să poţi întotdeauna consuma toată energia pe care o conţin aceste energizante, că de aia le şi spune aşa. Când eşti foarte obosit şi la pământ, poţi să bei unul care îşi asigură necesarul de energie ca să-ţi revii, să faci un efort în continuare pentru o bucăţică scurtă de vreme. Dar e o bucăţică scurtă de vreme, da? Nu e de plăcere, nu de drag, nu de alte minuni, nu este nevoie!

Noi suntem făcuţi să consumăm alimente cu cantitate mică de hidraţi de carbon sau cu hidraţi de carbon care se eliberează foarte lent, ori astea au direct glucoză, cantitate mare, care dintr-o dată vine în organism. Da, îţi asigură o cantitate mare de energie pentru o perioadă de timp, ca să poţi alerga, dar pentru o perioadă scurtă de timp, asta este când nu ai încotro, din când în când, ceea ce nu e cazul la copii”, a explicat dr. Doru Negru pentru News.ro. 

INFO PLUS

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis a anunţat recent că a depus în Parlament două proiecte de lege care prevăd interzicerea de la comercializare către minori a băuturilor energizante şi a ţigărilor electronice. Alfred Simonis a explicat pe o reţea de socializare că băuturile energizate sunt un real pericol pentru sănătatea copiilor, pentru că au în conţinut substanţe precum cafeină, taurină, carnitină, guarana,glucuronolactona dar şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central. 



 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.