Mama lui Radu Mazăre a declarat, vineri, după ce l-a vizitat la Penitenciarul Rahova, că s-ar putea ca de săptămâna viitoare fiul ei să fie dus la muncă, la un atelier de reparaţii auto sau la tâmplărie. Ea a spus că fiul ei citeşte în penitenciar şi că nu intră în contact cu foarte multă lume, iar perimetrul unde poate ieşi este destul de mic, astfel că se învârte în cerc două ore, pentru a face mişcare. Totodată, ea a afirmat că fostul edil al Constanţei vrea să îşi serbeze ziua de naştere - 5 iulie - în penitenciar, alături de iubita sa, Roxana, cu care se va căsători, de fiul său, de mama şi de fraţii săi.
"E destul de greu să vă spun, dar el e un luptător şi vreau să vă spun ce v-am mai spus şi altă dată: suntem actori foarte buni. El vrea să nu mă facă să sufăr şi eu la fel. Atuncea, ne zâmbim, eu îl încurajez spunând că o să treacă, că poate s-or schimba lucrurile în timp, nu ştim ce se întâmplă, el îmi urează sănătate, că am nevoie", a declarat mama lui Radu Mazăre, după ce l-a vizitat la Penitenciarul Rahova.
Ea a spus că iubita lui Radu Mazăre, Roxana, va veni din Madagascar spre sfârşitul lunii.
Întrebată despre pregătirile pentru nunta celor doi, mama lui Mazăre a spus: "Cu rochia, cu inelele, e sarcina lui Mihai, fratele lui (...) N-ai ce să pregăteşti. Meniu nimic, zero, chiar l-am întrebat şi eu că soţul meu, în 1975, când Radu avea vreo şapte ani, a pus nişte vin în sticle şi pe etichetă a scris: se va deschide la nunta lui Radu şi acuma l-am întrebat: poţi să ceri aprobarea să deschidem o sticlă de aia? Nu se poate".
Ea nu a precizat cine vor fi naşii, spunând însă că Radu Mazăre doreşte pe cineva. Ea a adăugat că în 5 iulie este ziua de naştere a lui Radu Mazăre şi a făcut cerere pentru a o serba, cu cinci persoane - fraţii lui, mama, fiul lui şi iubita sa Roxana, deşi de regulă este permis cu două persoane.
Întrebată de ce fiul ei a decis să se căsătorească după ce a ajuns în penitenciar, mama lui Radu Mazăre a spus că a lucrat "destul de mult" de-a lungul anilor pentru a-l convinge să se însoare.
"Cred că acuma o şi iubeşte, pentru că sunt împreună de ani de zile, e o fată foarte bună şi n-am cuvinte să-i mulţumesc că e alături de el în situaţia asta grea în care este, este de apreciat, pentru că vă puteţi gândi că nu multe fete ar face, la perspectiva pe care o are Radu, de a sta nu ştiu câţi ani în puşcărie. Dar ce ştiu este şi că o iubeşte, dar şi din respect pentru ea. A vrut să-i facă un gest care să-i compenseze într-un fel această dăruire a Roxanei", a afirmat mama lui Radu Mazăre.
Răspunzând unor alte întrebări, ea a spus că ulterior Radu Mazăre şi viitoarea sa soţie vor fi naşi pentru un bărbat pe care Mazăre l-a cunsocut în penitenciar, jurist.
De asemenea, ea a spus că i-ar fi adus orice de mâncare, dar nu este voie să vină cu mâncare pregătită acasă.
"Am cumpărat direct de la producători nişte produse de-astea... ghiudem, care ţin, că nu poţi să-i aduci, deci i-aş fi făcut prăjiturele, mâncăruri care-i plac", a povestit ea.
Întrebată ce face Radu Mazăre în penitenciar, mama sa a spus: "Citeşte, la televizor se uită mai puţin, seriale nu urmăreşte, de obicei se uita pe la National Geographic , pe la History, dar cei cu care e acuma sunt nişte turci, ei se uită la seriale turceşti... citeşte".
Ea a spus că fiul nu intră în contact cu foarte multă lume.
"Ca să iasă afară, este un perimetru care e destul de mic, pur şi simplu se învârte în cerc acolo, că altfel ca să facă mişcare nu are cum, e betonat, că el ar mai face exerciţii, dar e betonat, nu are cum să facă, se învârte în cerc acolo două ore. S-ar putea ca de săptămâna care vine, nu ştie exact, dar s-ar putea să îl ducă la muncă şi el îşi doreşte. Ei au mai multe secţii, ceva reparaţii auto... nici nu vrea (munci uşoare - n.r.) sau la tâmplărie", a mai spus ea.
Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, căruia i s-a încheiat perioada de 21 de zile de carantină, conform procedurii, va rămâne deocamdată la Penitenciarul Rahova, încarcerat în regim închis.
Avocatul lui Mazăre, Lizeta Haralambie, a precizat marţi pentru News.ro că Radu Mazăre a fost transferat din zona de carantină într-o altă celulă, unde va fi încarcerat în regim închis, decizia referindu-se însă la măsura arestului preventiv dispusă în cazul fostului primar.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a prelungit, în urmă cu o săptămână, cu 60 de zile, mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Radu Mazăre.
Avocatul său a declarat că o altă comisie va decide în legătură cu eventualul transfer la un alt penitenciar şi cu regimul de detenţie, în cazul pedepsei definitive de 9 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor de terenuri din Mamaia.
Fostul primar al Constanţei se afla de aproape un an şi jumătate în Madagascar, el fiind extrădat în 20 mai.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.