Cel puţin 10 străzi din municipiul Galaţi sunt inundate, în urma ploilor torenţiale înregistrate vineri dimineaţă. De asemenea este apă mare la adăpostul de animale abandonate din Galaţi, unde sunt circa 500 de patrupede.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă, circa 10 străzi din Galaţi au fost inundate, în unele zone apa ajungând să măsoare până la jumătate de metru.  În zona  spitalului CFR din oraş, apa măsoară circa 35 de centimetri.

Pompierii intervin pentru evacuarea apei cu o motopompă de mare capacitate.

”În urma ploilor abundente, au fost inundate circa 10 străzi. Pe unele dintre ele apa a măsurat şi 50 de centimetri, dar nu au fost  inundate case, ci doar curţi. Acţionăm cu o motopompa de mare  capacitate în zona cea mai joasă a oraşului, aproape de staţia de  pompare. Sperăm ca în maxim o oră să revenim la normalitate. Apa a  intrat în curţi, dar nu în case. Tragem apa cu această motopompă de mare capacitate pentru a o evacua total. Traficul a fost blocat o  vreme pentru a nu provoca valuri, dar acum a fost reluat pentru că apa a început să scadă. Măsoară în unele zone 10-15 cm”, a declarat Eugen Chiriţă.

Conform sursei citate, probleme au fost şi la adăpostul de animale  abandonate din Galaţi, unde sunt circa 500 de animale, însă şi aici apa a început să scadă urmare a intervenţiei cu motopompa.

Anterior, Primăria Galaţi a anunţat că se intervine cu trei motopomp de mare capacitate.

Judeţul Galaţi este sub cod portocaliu, până sâmbătă la ora 23.00

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.