Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anuţat, joi, că a fost repatriat trupul tânărului din judeţul Giurgiu care a murit în atacul armat de la Hanau, Germania, iar sumele necesare au fost asigurate din bugetul special al instituţiei.
”Ca urmare a atacului armat care a avut loc în data de 19 februarie 2020, în Hanau, Republica Federală Germania, în care, în mod tragic, un cetăţean român şi-a pierdut viaţa, astăzi a fost repatriat trupul neînsufleţit al acestuia. Din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, sumele necesare repatrierii au fost asigurate din fondurile speciale alocate bugetului MAE pentru gestionarea situaţiilor de criză consulară. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul reprezentanţilor Consulatului General al României la Bonn,a acordat asistenţă consulară familiei persoanei decedate, prin îndeplinirea tuturor procedurilor specifice în astfel de cazuri”, a transmis, joi, MAE, printr-un comunicat de presă.
MAE a transmis mulţumiri companiei aeriene TAROM şi reprezentanţilor aeroportului internaţional Frankfurt ”pentru sprijinul acordat în demersurile de repatriere, membrii de familie ai victimei însoţind transportul funerar cu acelaşi zbor”.
Un tânăr de 23 de ani dintr-o comună din Giurgiu, care lucra legal în germania de câţiva ani s-a aflat printre cele nouă victime ale atentatului din Germania.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.