Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă repatrierea a 92 de cetăţeni români din Regatul Arabiei Saudite. Cetăţenii români au ajuns în ţară cu o aeronavă TAROM.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în ţară a cetăţenilor români nerezidenţi, aflaţi în străinătate cu titlu temporar şi care au fost afectaţi de măsurile adoptate de alte state în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul nopţii trecute, a facilitat repatrierea a 92 de cetăţeni români care au revenit în ţară din Regatul Arabiei Saudite”, a transmis, marţi, MAE.

Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană, tip charter, operată de compania TAROM. Cu aceeaşi cursă aeriană a fost facilitată repatrierea şi pentru 3 cetăţeni bulgari care şi-au continuat călătoria de la Bucureşti către statul de cetăţenie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”MAE reînnoieşte cu fermitate apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esenţiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranţa cetăţenilor şi posibilitatea acestora de revenire în ţară”, a mai transmis MAE.

Ministerul face apel la cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate de a respecta cu stricteţe recomandările autorităţilor din aceste state şi subliniază că deplasările către România trebuie complet evitate în această perioadă.

”Toate aceste deplasări sunt tot mai mult afectate de restricţiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilităţile de asistenţă din partea autorităţilor române să se reducă în mod considerabil, din ce în ce mai mult, şi pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecţiei cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranţa cetăţenilor români în cauză şi a celor de acasă”, a mai precizat MAE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.