Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat, vineri, la Târgu Mureş, că în două săptămâni va fi semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru încă 30 de kilometri din Autostrada Transilvania, fiind vorba de sectorul Biharia - Chirbiş.
Lucian Bode a declarat, într-o conferinţă de presă la Prefectura Mureş, că anul 2020 va fi şi anul Autostrăzii Transilvania.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Am spus, în urmă cu câteva săptămâni la Piteşti, în momentul semnării contractului privind lotul 5 al Autostrăzii Sibiu - Piteşti, tronsonul Curtea de Argeş - Piteşti, anul 2020 va fi anul autostrăzii Sibiu - Piteşti pentru că după ani şi ani de aşteptări au început lucrările la acest obiectiv major de infrastructură de tranport rutier din România. Pot să afirm astăzi, la Târgu Mureş, că anul 2020 va fi şi anul Autostrăzii Transilvania”, a spus ministrul Transporturilor.
El a precizat că în două săptămâni va fi semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru încă 30 de kilometri din Autostrada Transilvania.
"În două săptămâni vom semna contractul de proiectare şi execuţie pentru încă 30 de kilometri de autostradă din Autostrada Transilvania pe tronsonul Biharia - Chirbiş. Astăzi, pe Autostrada Transilvania se lucrează pe Iernut - Cheţani, Cheţani - Câmpia Turzii, se lucrează pe Biharia - Borş. Avem şanse foarte mari să terminăm cei 17 kilometri din Iernut - Cheţani şi descărcările de pe acest tronson”, a afirmat Lucian Bode.
El a fost prezent la Prefectura Mureş pentru semnarea contractului de execuţie pentru Lotul 1 Târgu Mureş-Ungheni şi drumul de legătură din Secţiunea 1C a Autostrăzii Transilvania.
"Astăzi semnăm un contract de execuţie a lucrărilor pentru 9,2 kilometri pe tronsonul Târgu Mureş - Ungheni, 4,5 kilometri de autostradă şi 4,7 de kilometri de drum de legătură”, a declarat Bode.
El a mai spus că valoarea acestui proiect este de 192 de milioane de lei.
"Avem finanţare asigurată - 192 de milioane de lei costă acest obiectiv, iar termenul de execuţie este 18 luni. Solicit constructorului să finalizeze mai repede să nu mergem până în 2022 cu recepţia lui, în 2021 să finalizaţi acest obiectiv”, a transmis ministrul Transporturilor.
El a mai spus în conferinţa de presă că în acest an au fost începute lucrările la 70 de kilometri de autostradă şi drumuri expres, iar în următoarele săptămâni Guvernul va veni cu un plan de dezvoltare a infrastructurii de transport în România pentru următorii zece ani.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.