Locatarii blocului din Capitală cuprins de flăcări în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce focul s-a extins de la o casă din vecinătate, susţin, potrivit Antena 3, că blocul a fost construit fără autorizaţie, iar proprietarii nu au acte pentru locuinţe, motiv pentru care nu au putut face nici asigurări. De asemenea, ei reclamă că nu există contract pentru furnizarea de energie electrică, alimentarea cu curent făcându-se pe organizare de şantier.
“Am făcut acte acum 5 ani şi jumătate, acte de promisiune bilaterală, de vânzare-cumpărare, printr-un cabinet de notariat. Această promisiune e făcută în aşa fel încât dacă eu, ca locatar, nu plătesc trei rate consecutiv, pierd şi taxa, pierd şi banii. Acest bloc a avut certificat de urbanism, care a avut valabilitate un an, domnul dezvoltator, Ioniţiă Ilie, spunându-ne că e în lucru autorizaţia de construcţie. Noi l-am tot ajutat să obţină această autorizaţie, dar nu s-a putut”, a declarat unul dintre locatari pentru Antena 3.
De asemenea, a afirmat că locatarii au contracte pentru furnizarea de gaze naturale, dar nu şi pentru energie electrică, acesta fiind furnizată în regim de organizare de şantier, motivul fiind refuzul furnizorului de a încheia contracte în absenţa autorizaţiei de construire.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Presa a relatat în 2015 că dezvoltatorul, Ioniţă Ilie, un apropiat al clanului Cămătaru, pentru evaziune fiscală, fiind acuzat că a construit pe persoană fizică 20 de blocuri şi a vândut 500 de apartamente fără să plătească taxe.
Nouă persoane au primit îngrijiri medicale, două ajungând la spital în urma incendiului puternic izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la o casă din sectorul 4 al Capitalei, flăcările extinzându-se la mansarda şi la ultimul etaj ale unui bloc învecinat. Pompierii au intervenit cu 13 autospeciale şi s-au constituit echipe de căutare pentru evacuarea locatarilor şi verificarea locuinţelor.
Peste 100 de salvatori au acţionat pentru localizarea şi stingerea incendiului care a afectat podul unei case şi mansarda blocului din strada Iordache Năstase.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.