Ligia Deca, ministrul Educaţiei a declarat miercuri, la Palatul Victoria, despre păstrarea examenului de admitere la liceu, pe lângă evaluarea naţională, că este o fomulă care îmbină nevoia de potrivire cu profilul, cu ceea ce îţi alegi să faci pentru următorii 4 ani, cu nevoia de a asigura echitate în sistem. Ea a explicat că 60% din locurile pe profilurile unde a existat concureţă vor putea fi scoase în concurs şi pentru celelalte 40% se va putea concura exclusiv pe baza notelor de la evaluarea naţională, iar din aceste 40%, 10% vor fi acordate prioritar pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale sau pentru elevii romi.
”Această formulă pe care pachetul legislativ o include este o formulă la care am ajuns tocmai în urma feedback-ului primit de la actorii din educaţie, dacă vă aduceţi aminte, vara trecută, în dezbaterea publică, formula propusă a fost 90% din locurile scoase la concurs pentru profilurile unde exista concurenţă şi unde liceul îşi dorea, am ajuns la o formulă cu 60%. De ce?Tocmai în ideea în care dacă un copil are o zi proastă şi nu performează la examenul care i-ar aduce o potrivire mai bună cu profilul mai are şansa ca, pe baza notelor la evaluarea naţională, să aplice pentru profilul respectiv din acel liceu şi să mai aibă o şansă de a fi distribuit acolo”, a explicat ministrul. Ligia Deca a precizat că este o fomulă care ”îmbină nevoia de potrivire cu profilul, cu ceea ce îţi alegi să faci pentru următorii patru ani din liceu cu nevoia de a asigura echitate în sistem”. ”Prima dată se va da evaluarea naţională, pentru toată lumea, urmând ca cei care doresc să poată merge la concursurile organizate numai acolo unde a existat concurenţă, pe acele profiluri şi unde liceul îşi doreşte să organizeze un astfel de concurs”, a mai spus ea. Deca a menţionat că 60% din locurile pe profilurile unde a existat concureţă vor putea fi scoase în concurs şi pentru celelalte 40% se va putea concura exclusiv pe baza notelor de la evaluarea naţională, iar din aceste 40%, 10% vor fi acordate prioritar pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale sau pentru elevii romi”, a spus ea. Întrebată cât va conta nota la evaluare şi la examen, Ligia Deca a afirmat că acest detaliu va fi stabilit în metodologiile subsecvente, fiind un subiect care va fi aprofundat cu specialiştii de la Centrul Naţional pentru Evaluare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.