Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat miercuri, despre absenteismul la simulările de Evaluare naţională, că şi aceşti elevi care nu au dat simulările vor avea şi ei parte de o discuţie cu profesorii, cu dirigintele, cu familia, în aşa fel încât să se găsească cea mai bună metodă de sprijin, ca să aibă succes la aceste examinări.
”Simulările au exact acest rol, de a exersa abilităţile copiilor, în situaţii reale de examen, subiectele sunt făcute în aşa fel încât ei să îşi identifice zonele în care au nevoie de mai mult sprijin în următoarele două luni”,a spus ministrul.
Ligia Deca a precizat că deşi nu sunt obligatorii, simulările sunt un exerciţiu de care poţi profita sau nu, ca elev, de altfel, rezultatele vor fi discutate la nivelul fiecărei clase şi cu fiecare familie.
” Deci eu cred că aceste semnale de alarmă pe care le ridicaţi, cei care au decis să nu meargă la simulare, vor avea şi ei parte de o discuţie cu profesorii, cu dirigintele, cu familia, în aşa fel încât să se găsească cea mai bună metodă de sprijin, ca ei să aibă succes la aceste examinări”, a arătat ea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.