Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, reclamă alocarea pe criterii politice către judeţe a fondurilor europene de care România beneficiază prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), el susţinând că judeţul Cluj ar primi, conform draft-ului documentului, peste trei miliarde de euro din cele 30 de miliarde. Costin susţine refacerea „în regim de urgenţă” a PNRR.
„În opinia noastră trebuie refăcut în regim de urgenţă Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă, pentru că el cuprinde foarte multe elemente care dau răspuns, în bună parte, la investiţiile publice de care această economie are nevoie pentru a crea în continuare locuri de muncă de calitate şi pentru a stopa căderea economică. Sunt zone, în opinia noastră, prost gândite şi prost soluţionate în documentul trimis în decembrie la Comisia Europeană. (...) Noi contestăm modul în care au fost făcute alocările teritoriale, pentru că nu e posibil ca un judeţ din România să primească bani din PNRR cât alte zece judeţe care nu corespund, să zic aşa, din punct de vedere al culorii politice, nu neapărat din punct de vedere al unor priorităţi de investiţii”, a declarat Dumitru Costin într-o conferinţă de presă susţinută marţi după amiază, alături de alţi lideri de sindicat şi de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
Întrebat despre ce judeţ este vorba, liderul BNS a răspuns că este vorba despre judeţul Cluj, care are o alocare de aproximativ 3 miliarde de euro din acest plan.
„Judeţul al cărui, să zic aşa, purtător de cuvânt în ultimele săptămâni de zile a ajuns în spaţiul public extrem de vehement la adresa lui Ludovic Orban: Clujul. Gândiţi-vă că primesc cei mai mulţi bani, mai mulţi chiar decât Bucureştiul. Cel puţin pe draftul de program care a plecat la Bruxelles. Dacă ei primesc 3,2 miliarde de euro din cele 30 care-s alocate în total României, ce facem, că i-am întrebat pe oamenii politici, cu Botoşaniul, cu Suceava, cu alte judeţe? (...) Nouă ni s-a părut absolut aiurea această alocare (...) Există o salbă de judeţe cu alocări bugetare consistente, 800, 900, un miliard sau peste un miliard de euro per judeţ. În general, o să le vedeţi pe marginea de nord-vest a României, evident, o să vedeţi şi influenţele politice de pe acele judeţe dacă suprapuneţi scorurile electorale o să aveţi imediat un răspuns şi de aici o să înţelegeţi şi nervozitatea unora acum, în momentul în care în negocierea acestui guvern de coaliţie PNL-ul nu a mai prins acele ministere care înseamnă pix şi bani. De aici şi iureşul şi de aici nemulţumirea unora dintre liderii politici locali care văd puse acele resurse financiare sub semnul întrebării, în momentul în care tu ai, deja, pe un document trimis la Bruxelles, alocări de miliarde de euro şi vezi că trece USR-PLUS cu pixul pe banii tău şi iese ministrul Ghinea şi zice: «nu! Trebuie refăcut Planul de Rezilienţă», evident că la nivel politic există reacţii de genul acesta: «ce ai făcut băi, Orban, că ne-ai lăsat acum ai nimănui şi pierdem banii ăia care vor fi duşi către ale judeţe, probabil?»”, a mai afirmat liderul Blocului Naţional Sindical.
El susţine că PNRR prevede „zero bani” alocaţi pentru digitalizare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.