Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind asigurarea cadrului pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informaţii ale Uniunii Europene în domeniul frontierelor şi vizelor, al cooperării poliţieneşti şi judiciare şi al azilului şi migraţiei.
Astfel, şeful statului a promulgat legea privind asigurarea cadrului naţional pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informaţii ale Uniunii Europene în domeniul frontierelor şi vizelor, al cooperării poliţieneşti şi judiciare şi al azilului şi migraţiei, informează Administraţia Prezidenţială.
Actul normativ are ca obiect de reglementare instituirea cadrului legal necesar pentru aplicarea, la nivel naţional, a anumitor prevederi conţinute de Regulamentul (UE) 2019/817 şi Regulamentul (UE) 2019/818 în vederea interoperabilităţii dintre sistemele de informaţii ale Uniunii Europene în domeniul frontierelor şi vizelor, al cooperării poliţieneşti şi judiciare şi al azilului şi migraţiei.
Prin urmare, principalele măsuri conţinute în proiectul de lege vizează: stabilirea autorităţilor ce intră în sfera definiţiei conceptului de „autoritate poliţienească” şi anume Poliţia Română, Jandarmeria Română, Poliţia de Frontieră Română şi Inspectoratul General pentru Imigrări, stabilirea autorităţilor care vor avea acces la Portalul european de căutare (ESP), şi anume cele determinate în scopul accesării/gestionării sistemelor de informaţii ale Uniunii Europene, identificarea autorităţilor desemnate în sensul regulamentelor, şi anume: Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română, Direcţia Generală de Protecţie Internă şi Direcţia Generală Anticorupţie, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, Serviciul de Protecţie şi Pază, Ministerul Public, prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi structurile şi unităţile subordonate acestuia, Autoritatea Vamală Română, desemnarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal în calitate de autoritate de supraveghere în sensul regulamentelor.
De asemenea, legea autorităţilor cu drept de acces la datele stocate în detectorul de identităţi multiple, desemnarea operatorilor de date cu caracter personal, precum şi modalitatea de soluţionare a cererilor de acces, rectificare, ştergere şi restricţionare a prelucrării datelor formulate de către persoanele vizate, desemnarea Unităţii centrale interoperabilitate, ce va fi constituită (la nivel de serviciu) în cadrul Direcţiei Generale pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei a Ministerului Afacerilor Interne, în calitate de structură de specialitate pentru realizarea obiectivelor stabilite în domeniul interoperabilităţii sistemelor de informaţii de la nivelul Uniunii Europene.
Pe 13 septembrie, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, acest proiect de lege.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.