Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru modificarea şi completarea legii 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice. Astfel, actul normativ prevede că îngrijitorii informali, ceea ce înseamnă cei necalificaţi, care vor avea grijă de persoanele vârstnice din familie şi nu numai vor avea posibilitatea de a lucra cu normă parţială de patru ore şi să primească o indemnizaţie egală cu jumătate din salariul de bază brut al unui îngrijitor la domiciliu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Actul normativ re ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii 17/2000, intervenţiile legislative preconizate vizând, în principal:

- reglementarea mecanismului de asigurare a cheltuielilor de finanţare a îngrijirii de lungă durată ca măsură de asistenţă socială pentru îngrijirea la domiciliu, în centrele de zi sau rezidenţiale, acordând o importanţă crescută îngrijirii la domiciliu şi în centrele de zi;

- respectarea partajării responsabilităţii finanţării dreptului de îngrijire de lungă durată ca măsură de asistenţă socială şi ca serviciu public descentralizat, între autorităţile administraţiei publice locale şi centrale;

- completarea art. 20 cu precizări privind respectarea „principiului resursa financiară urmează beneficiarul” în finanţarea serviciilor sociale;

- respectarea principiului prevenţiei care presupune acordarea cu prioritate a îngrijirii în comunitate şi, implicit, prevenirea instituţionalizării; 

- actualizarea unor concepte, precum „îngrijirea de lungă durată” sau „beneficii sociale”;

- definirea centrului de zi de asistenţă şi recuperare;

- clarificarea angajărilor de către autorităţile administraţiei publice locale a personalului de îngrijire cu timp parţial de lucru sau normă întreagă.

Prin urmare, este introdus în acest act normativ termenul de „îngrijitor informal” regăsit în Legea asistenţei sociale 292/2011 şi care este definit ca fiind „persoana necalificată, membru al familiei, rudă sau orice altă persoană, care asigură îngrijirea personală, respectiv ajutorul pentru efectuarea activităţilor de bază şi instrumentale ale vieţii zilnice de către persoana care şi-a pierdut autonomia funcţională”.

„Îngrijitorul informal (...) care îşi asumă responsabilitatea îngrijirii unei/unor persoane vârstnice, aflate în situaţia de dependenţă sociomedicală, stabilită conform grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, poate beneficia de program lunar de lucru redus, de o jumătate de normă, cu asigurarea plăţii, din bugetul local, în baza unui contract încheiat cu serviciul public de asistenţă socială, a unei indemnizaţii echivalente cu jumătate din salariul de bază brut al îngrijitorului la domiciliu stabilit potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru gradaţia 0, prevederile art. 35 din această lege aplicându-se în mod corespunzător”, arată legea promulgată de către şeful statului.

De asemenea, timpul cât îngrijitorii informali au beneficiat de program redus de lucru se consideră, la calculul vechimii în muncă, timp lucrat cu normă întreagă, pe baza adeverinţei eliberate de serviciul public de asistenţă socială.

„Serviciul public de asistenţă socială dispune efectuarea de controale periodice asupra activităţii îngrijitorilor informali (...) şi prezintă semestrial un raport consiliului local”, mai arată legea promulgată.

Îngrijitorii informali au obligaţia de a comunica serviciului public de asistenţă socială orice modificare referitoare la asumarea responsabilităţii îngrijirii persoanei vârstnice şi la informaţiile care au stat la baza întocmirii anchetei sociale, conform sursei citate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.