Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 196/2020 pentru modificarea şi completarea legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Actul normativ reglementează cadrul legal general care să permită tuturor unităţilor sanitare publice şi private să acorde asistenţa medicală prin telemedicină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Actul normativ are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea reglementării cadrului general care să permită tuturor unităţilor sanitare publice şi private să acorde asistenţa medicală prin telemedicină.

În acest sens, este stabilit un complex de măsuri alternative de protecţie a pacientului şi sunt lărgite posibilităţile de asigurare a serviciilor medicale prin utilizarea tehnologiei informaţionale şi a mijloacelor de comunicare electronică, la distanţă, în scopul prevenirii îmbolnăvirii populaţiei, îmbunătăţirii sau menţinerii stării de sănătate a pacienţilor.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Astfel, cabinetele medicale ambulatorii ale medicilor de familie şi de alte specialităţi, centre de diagnostic şi tratament, centre medicale, centre de sănătate, laboratoare, precum şi prin alte unităţi sanitare publice şi private, precum şi unităţi sanitare publice şi private cu paturi pot asigura asistenţa medicală profilactică şi curativă şi prin telemedicină, potrivit Ordonanţei de urgenţã a Guvernului 196/2020 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, unităţile.

„Telemedicina este totalitatea serviciilor medicale furnizate la distanţă, fără prezenţa fizică simultană a personalului medical şi a pacientului, pentru stabilirea diagnosticului, indicarea tratamentului, monitorizarea unor afecţiuni sau indicarea unor metode de prevenţie a bolilor, în mod securizat, prin intermediul tehnologiei informaţiei şi mijloacelor electronice de comunicare”, mai prevede legea promulgată de către şeful statului. 

De asemenea, serviciile medicale prin telemedicină pot fi acordate în mod nediscriminatoriu oricărei persoane de toţi profesioniştii din domeniul sănătăţii care folosesc tehnologiile informaţionale şi de comunicare, mijloace de comunicare la distanţă, pentru schimbul de informaţii valide pentru diagnosticul, tratamentul şi prevenirea bolilor şi accidentelor, cercetarea şi evaluarea medicală, precum şi pentru asistenţa continuă a furnizorilor de servicii medicale, toate în interesul promovării sănătăţii.

„Mijloace de comunicare la distanţă reprezintă orice mijloc care, fără prezenţa fizică simultană a pacientului şi a personalului medical, poate fi utilizat pentru oferirea serviciilor medicale furnizate de la distanţă prin intermediul oricăror platforme audio sau video, echipamente electronice şi reţele de cablu, fibră optică, radio, satelit şi altele asemenea. Telemedicina presupune transmiterea în siguranţă a datelor şi informaţiilor medicale sub formă de text, sunet, imagine sau în alte formate necesare pentru prevenirea bolilor, diagnosticarea, tratarea şi monitorizarea pacienţilor”, conform sursei citate.

Telemedicina cuprinde următoarele servicii: teleconsultaţia; teleexpertiza; teleasistenţa; teleradiologia; telepatologia; telemonitorizarea.

„Teleconsultaţia este serviciul medical realizat în relaţie cu pacientul, care discută de la distanţă cu medicul, şi poate fi realizată prin orice mijloace de comunicare, în vederea stabilirii diagnosticului, tratamentului şi/sau a măsurilor necesare pentru prevenirea bolilor şi a complicaţiilor acestora, toate în interesul promovării sănătăţii pacientului”, potrivit OUG 196/2020.

Legea care aprobă această OUG şi care a fost promulgată de către preşedintele Iohannis mai are prevederi privind teleexpertiza, teleasistena, telepatologia şi telemonitorizarea.

„Teleexpertiza reprezintă serviciul de telemedicină prin care are loc un schimb de opinii medicale între mai mulţi medici realizat prin orice mijloace de comunicare la distanţă, în vederea confirmării unui diagnostic şi/sau a unei conduite terapeutice, pe baza datelor din documentele medicale ale pacientului, şi care nu presupune prezenţa fizică a acestuia.

Teleasistenţa reprezintă serviciul medical constând în ajutorul oferit de un medic unui alt practician, aflat la distanţă, care efectuează un act medical sau chirurgical, precum şi serviciul medical efectuat atunci când cadrele medicale care acordă ajutor medical de urgenţă au nevoie de asistenţă.

Teleradiologia, respectiv radiologie şi imagistică medicală la distanţă, este un serviciu de telemedicină ce presupune transmiterea electronică a imaginilor radiologice cu ajutorul tehnologiilor digitale de captare a imaginii, în scopul interpretării lor de către specialiştii în radiologie-imagistică medicală şi stabilirii unui diagnostic.

Telepatologia este un serviciu de telemedicină care presupune transmiterea la distanţă a datelor şi imaginilor microscopice, în scopul interpretării acestora de către specialiştii anatomopatologi şi stabilirii unui diagnostic.

Telemonitorizarea este un serviciu medical ce permite unui medic specialist să monitorizeze şi să interpreteze de la distanţă datele medicale despre pacient transmise de acesta prin mijloace de comunicare electronică la distanţă, necesare pentru urmărirea medicală, ajustarea conduitei terapeutice, a regimului de viaţă şi igieno-dietetic referitoare la îngrijirea acestui pacient, după caz. Înregistrarea şi transmiterea datelor medicale pot fi automatizate prin intermediul unor dispozitive medicale omologate care măsoară şi transmit informaţii medicale cu privire la starea pacientului sau efectuate de către pacient, de către medic sau alt personal medical”, conform ordonanţei de urgenţă 169/2020.

De asemenea, unităţile sanitare menţionate anterior „au obligaţia să garanteze confidenţialitatea şi securitatea informaţiilor legate de starea de sănătate a pacienţilor pe tot parcursul procedurilor de colectare, prelucrare, utilizare şi stocare a datelor personale şi să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale referitoare la protecţia vieţii private şi a datelor personale, a datelor medicale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”.

Şeful statului a mai promulgat  legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

Klaus Iohannis a mai semnat decretul de promulgare a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2022 pentru modificarea anexei la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2022 privind interoperabilitatea sistemelor de tarifare rutieră electronică şi facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii cu privire la neplata tarifelor rutiere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.